Deputatul PNL Laurențiu Leoreanu: „Republica Moldova și România trebuie să fie împreună în Uniunea Europeană și ne vom asigura că așa va fi”

HomePolitica

Deputatul PNL Laurențiu Leoreanu: „Republica Moldova și România trebuie să fie împreună în Uniunea Europeană și ne vom asigura că așa va fi”

Deputatul PNL de Neamț Laurențiu Leoreanu, viceliderul grupului parlamentar al deputaților PNL, a făcut parte din delegația Parlamentului României care a participat, la Chișinău, la ședința comună a Parlamentului Republicii Moldova cu cel al României, desfășurată sâmbătă, 18 iunie. În acest cadru, deputatul Laurențiu Leoreanu a prezentat un discurs din partea grupului parlamentar al PNL:

„Nu îmi pot închipui un moment mai fericit, mai încărcat de emoție pentru a fi prezent aici, împreună cu dumneavoastră, decât anunțul că Republica Moldova a primit statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Felicitările mele cele mai sincere merg înspre dumneavoastră și înspre parcursul pro-occidental și democratic pe care l-ați ales. Iar promisiunea mea este aceea că vom continua să vă fim alături, așa cum și dumneavoastră ne sunteți alături, împreună, uniți în suflet, prin cultură, istorie și speranță!

România a oferit întregul suport Republicii Moldova în completarea documentelor privind aderarea la Uniunea Europeană și, ca ferm susținător al acestui obiectiv, va continua să acorde asistență pe parcursul întregului proces. Este un lucru pozitiv faptul că recomandarea acordării statului de candidat al Republicii Moldova la UE se va realiza urmare a unor reforme, iar România va fi lângă Republica Moldova în toată această perioadă.

Adevărul este că Republica Moldova și cetățenii săi merită ceea ce au oferit refugiaților ucraineni, cu inima deschisă: generozitate, sprijin și empatie. Ați dat dovadă de o umanitate impresionantă, v-ați pus la dispoziția refugiaților ucraineni casele, le-ați oferit un umăr pe care să plângă și o masă caldă. Comportamentul cetățenilor moldoveni a fost exemplar!

România a colaborat foarte bine cu autoritățile Republicii Moldova în oferirea de asistență pentru refugiații ucraineni: am acordat combustibil, resurse energetice, transporturi cu materiale de primă necesitate. De asemenea, România a luat măsuri, prin organizarea unor coridoare verzi, pentru preluarea de refugiați ucraineni din Republica Moldova și transportarea acestora în România, unde, evident, li s-a dat asistența cuvenită și necesară.

România arată tuturor că nu este alături de Republica Moldova doar în zilele cu soare, ci mai ales în zilele cu cer înnorat, așa cum frații trebuie să fie!

Guvernele României au sprijinit Republica Moldova prin numeroase acțiuni, donații sau ajutor acordat în timpul pandemiei și nu numai. Au fost realizate donații de vaccinuri, echipamente medicale și medicamente. A devenit funcțional gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău și au fost acordate burse de studiu.

La ședința de guvern comună cu Republica Moldova, din februarie, s-au semnat mai multe acorduri privind asistența financiară nerambursabilă de 100 milioane de euro, construirea și consolidarea unor poduri rutiere de frontieră și reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming.

În 2020, în plină criză pandemică, România a acordat asistenţă oficială prin sprijin financiar în valoare record de 46,8 milioane de euro, mai ales în domeniul educaţiei, pentru burse de studiu. În total, România a donat Republicii Moldova peste 500.000 doze de vaccin anti-COVID-19, dar și echipamente medicale, medicamente și dispozitive medicale. De asemenea, în 2020 și 2021, Guvernul României, prin decizia ministrului Afacerilor Externe, a acordat o sumă de 550.000 de euro pentru susținerea societății civile și a mass-media independente din Republica Moldova.

Tot urmare a eforturilor guvernelor României, gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău a fost finalizat la finalul lunii iulie 2020. În octombrie 2021, acesta a devenit deplin funcțional, iar primele volume de gaz au fost transferate ca sprijin acordat Republicii Moldova, în contextul crizei gazului din această țară.

România va continua să sprijine din toate punctele de vedere traseul european al Republicii Moldova. Am parcurs și noi acest drum, nu a fost simplu, dar efortul constant a avut rezultatele dorite. Drumul reformelor poate fi unul dificil, dar dezvoltarea economică sănătoasă, durabilă și construirea unui stat de drept puternic și stabil se pot realiza doar urmând calea europeană!

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a subliniat chiar și la Kiev, joi, că acordarea statutului de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, la Consiliul European de săptămâna viitoare, este esențială în capacitatea UE de a construi «un scut puternic și durabil în jurul valorilor noastre comune».

Vrem din tot sufletul să fim împreună în Europa! Republica Moldova și România trebuie să fie împreună în Uniunea Europeană și ne vom asigura că așa va fi! Istoria se naște din prezent, iar frații devin mai puternici doar împreună!”

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0