Deputatul Ioan Munteanu, trimis în judecată, sub control judiciar

HomeActualitate

Deputatul Ioan Munteanu, trimis în judecată, sub control judiciar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a deputatului nemțean Ioan Munteanu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și spălare de bani.

În ultima zi a lunii iunie, DNA a anunțat, printr-un comunicat de presă, trimiterea în judecată a deputatului Munteanu, după ce, pe 26 mai, procurorii au anunțat luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu respectiva dată.
Conform rechizitoiului, la sfârșitul anului 2009 și începutul anului 2010, Ioan Munteanu, ”în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic (n.r. – PSD), a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) un procentaj de 5% din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia și o societate comercială cu capital majoritar de stat. În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă directorii societății beneficiare a contractelor, față de care a pretins că are influență, pentru ca aceștia să facă demersurile necesare deblocării plăților restante către firma omului de afaceri.
Procentajul respectiv, reprezentând 400.000 euro, a fost primit de inculpatul Munteanu Ioan, în trei tranșe, din care 350.000 euro i-au fost remiși personal. Pentru a disimula adevărata natură a provenienței ultimei tranșe de 261.373,40 lei (aproximativ 50.000 euro), în luna iulie a anului 2011, între societatea omului de afaceri și o firmă administrată de o rudă a inculpatului a fost încheiat un contract fictiv de prestări servicii”.
În cauză, spun procurorii, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de bani existente în contul deținut, la o unitate bancară, de către Ioan Munteanu. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. ”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai precizează în comunicatul DNA.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Pai deja l-au „condamnat” la ani grei de…lider de grup parlamentar.Chiar ce are e spus Ionel?????Senatoarea lui preferata Emilica are dosar ani la Inalta curte,cu Ani.Senatorul Manoliu dosar penal pt ..ucidere din culpa..Munteanu…dosar penal pt coruptie…cine urmeaza de la Psd??Cine a mai ramas?