Delgaz Grid: Circa 400 de cazuri de potențial consum fraudulos identificate în primul trimestru din 2024. Improvizațiile fac victime!

HomeSocial

Delgaz Grid: Circa 400 de cazuri de potențial consum fraudulos identificate în primul trimestru din 2024. Improvizațiile fac victime!

Prejudiciul este estimat la peste 2,7 milioane de lei. Anul trecut au fost înregistrate cu aproape 40% mai multe cazuri de consum fraudulos față de anul 2022. Improvizațiile cu scop de a sustrage energie pot afecta atât siguranța consumatorilor și a bunurilor acestora, cât și calitatea serviciului de distribuție.

Un bărbat din județul Bacău a mers în vizită acasă la un prieten, iar acolo, din greșeală, a atins niște fire electrice. Neatenția i-a fost fatală. A murit, pe loc, electrocutat. Și asta din cauză că prietenul lui a improvizat o „instalație” din fire neizolate, racordată ilegal la rețeaua de distribuție a energiei electrice. Acesta este, din păcate, un caz real, unul pe care l-am dori irepetabil.

Pentru un câștig nesemnificativ în raport cu consecințele posibile, an de an, sute de oameni își riscă bunurile, locuința, afacerea, sănătatea sau chiar viața apelând la instalații clandestine și la intervenții neautorizate asupra branșamentelor și contoarelor de gaze naturale/electricitate. Este complet ignorat faptul că orice astfel de instalație improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicație etc. Pot avea de suferit atât cei care recurg la consumul fraudulos, dar și consumatorii onești, locuințele, firmele din vecinătate și nu în ultimul rând, mediul înconjurător.

Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat în primul trimestru din acest an un număr de 395 de cazuri de consum fraudulos, 201 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 194 la rețeaua de energie electrică.

Cantitatea de energie sustrasă în cele 395 de cazuri descoperite anul acesta se ridică la circa 5,9 milioane kWh, cu o valoare de peste 2,7 milioane de lei.

Anul trecut, în rețeaua Delgaz Grid au fost înregistrate 1.509 de cazuri de consum fraudulos, în creștere față de anii precedenți, 906 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 603 la energie electrică. Cantitatea de energie sustrasă se ridică la circa 24 de milioane de kWh, cu o valoare de peste 11,7 milioane de lei.

Consumul fraudulos reprezintă furt și se pedepsește conform prevederilor Codului Penal. De aceea, pentru identificarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, au fost întocmite și transmise plângeri penale către instituțiile abilitate.

Performanțele rețelelor de distribuție sunt afectate de improvizațiile și instalațiile clandestine, de cantitatea de energie necontorizată. La fel și protecțiile și automatizările ce sunt proiectate și reglate ținând cont de un consum cunoscut, declarat. În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut și atunci nici rețelele nu funcționează la parametri normali, având de suferit și consumatorii onești ce își plătesc cu regularitate facturile.

Compania noastră nu tolerează aceste practici ilegale. De aceea, acțiunile de identificare și limitare a consumului fraudulos derulate de specialiștii Delgaz Grid au caracter permanent.

Consumatorii pot sesiza situațiile de potențial consum fraudulos la adresa de e-mail: raporteazafrauda@eon-romania.ro, la numărul de telefon 0371 700 157 apelabil gratuit (prin înregistrarea unui mesaj vocal) sau la cea mai apropiată secție de poliție.

Mulțumim persoanelor care aleg să ne semnaleze astfel de cazuri și îi asigurăm că verificăm toate situațiile semnalate, cu păstrarea confidențialității identității celor ce ne transmit informații.

De asemenea, pentru siguranța clienților, recomandăm următoarele măsuri de prevenție:
• NU lăsați persoane neautorizate să intervină la contoarele de energie sau gaze naturale;
• NU acceptați soluții de interceptare a conductelor de gaze naturale sau cablurilor de energie venite din partea unor persoane care vă oferă posibilitatea unor consumuri contorizate mai mici;
• NU acceptați folosirea unor materiale care nu sunt dedicate instalațiilor de energie electrică sau gaze naturale (ex. izolație cabluri cu bandă scotch, coliere de sârmă la instalația de gaz etc.).

Delgaz Grid,
Comunicat de presă

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0