Roman, Neamț
Căutare site

Decese cauzate de instalațiile de gaz

Anul acesta a crescut numărul exploziilor cauzate de acumulări de gaz în încăperi, anunţă reprezentanţii E.ON România. Totodată, aceştia atrag atenţia asupra faptului că apelarea la specialişti pentru verificarea sau reparaţia instalaţiilor care funcţionează cu gaze naturale este esenţială în evitarea tragediilor.

„Au loc, în continuare, evenimente cu urmări grave, cu pierderi de vieţi omeneşti, iar cauzele sunt aceleaşi. De aceea, recomandăm tuturor consumatorilor să fie foarte atenţi atunci când folosesc gazele naturale, care sunt, de altfel, o sursă sigură atâta timp cât sunt folosite corect. Nu vă riscaţi propria viaţă şi a celor dragi!”, a declarat Teona Oltean, director general adjunct al E.ON Distribuţie România.

În aria de activitate a companiei E.ON s-au înregistrat, de la începutul anului şi până în prezent, 19 explozii, fiind afectate nouă persoane, dintre care trei au decedat. În 2014, în perioada similară, au avut loc 13 explozii, soldate cu un deces şi rănirea uşoară a altor şase persoane.

De asemenea, consumatorii sunt rugaţi să sune imediat la dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România (0800.800.928 sau 0265.200.928) atunci când simt miros de gaz, după ce, în prealabil, au stins toate focurile, au deschis uşile şi ferestrele şi au părăsit încăperea.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.