Foştii angajaţi de la Fontax se reunesc în fiecare an de Ziua lucrătorului în metalurgie, pentru a-şi comemora colegii şi pentru a-şi aminti de trecut.
Ca în fiecare zi de 20 iulie din ultimii 29 de ani, foştii angajaţi de la secţia turnătorie din IMR, devenită mai apoi unitate economică de sine stătătoare, Fontax, şi-au dat întâlnire pentru a-şi comemora foştii colegi. În 2014, când din industria romaşcană, înfloritoare acum 30 de ani, mai pâlpâie doar Fabrica de Ţevi, lumânarea aprinsă la căpătâiul foştilor colegi veghează, simbolic, la căpătâiul industriei romaşcane. Cu atât mai mult cu cât, la doar câteva zeci de metri se profilează pe cer clădirile înalte şi abandonate ale unui alt simbol al activităţii economice romaşcane, Intreprinderea de Fire şi Fibre Poliamidice Roman. Chimia, cum îi spuneau pe scurt romaşcanii.
Pomelnicul pe care preotul îl citeşte la mormântul unuia dintre foştii angajaţi ai fabricii are peste 200 de nume. „Cine era Ungureanu ? Acela înalt care venea mereu ?”, întreabă un bătrânel cocoţat cuminte pe bordura unui mormânt, spre vecinul de alături. Cei care se adună an de an sunt tot mai puţini. „Când am hotărât să avem în fiecare an această întâlnire, eu încă nu ieşisem la pensie. Era în 1985, eu eram lider de sindicat pe secţie şi, din partea colectivului mă ocupam şi de pensionări. Şi m-am gândit atunci ce aş putea să fac pentru colegii mei, şi pentru mine când oi fi pensionar, ca să ne mai vedem, să mai stăm de vorbă, să mai depănăm amintiri. Pe 20 iulie se sărbătorea Ziua lucrătorului în turnătorie şi am trimis invitaţii tuturor pensionarilor, invitându-i la club, fără să le spun de ce. Au venit foarte mulţi şi, încet încet, a devenit o tradiţie să ne vedem în această zi. Nu mai trebuie invitaţii”, îşi aminteşte Ion Pagu, iniţiatorul acestei activităţi, care, în acest an, a predat ştafeta organizării unui coleg de pensie ceva mai tânăr. La început, întâlnirile se ţineau la club. Vreo 14 ani. Apoi, odată cu fabrica s-a desfiinţat şi clubul şi reuniunile anuale s-au mutat la cimitir, acolo unde „se mutaseră” între timp şi cei mai mulţi dintre pensionari. „Stăm de vorbă, mai povestim despre nepoţi, despre boli, despre care dintre noi s-a mai dus, ne mai amintim cum era când eram noi tineri şi fabrica mergea bine”, spune fostul maistru Ion Pagu. Şi au de ce să-şi amintească. În perioada de glorie, la Turnătorie, secţie specială a IMR-ului, lucrau vreo 2.000 de angajaţi, iar producţia era de vreo 30.000 de tone pe an. „Eram a doua turnătorie din ţară, ne băteam cu cei de la Alba Iulia, iar la unele capitole noi stăteam mai bine ca ei. Când ne chema directorul cel mare la şedinţe, când se stabilea planul, ne era frică. Mereu era foarte mare, nu puteai să spui că nu te angajezi să-l faci, dar nici nu ştiai, dacă spui da, cum să o scoţi la capăt şi să-l îndeplineşti. Cei de la Alba Iulia au mers în continuare. Produc şi astăzi, în acelaşi domeniu şi aproape la aceeaşi capacitate. I-au cumpărat italienii, imediat după revoluţie. Noi n-am avut acelaşi noroc. Fără o piaţă de desfacere, fără tehnologie eficientă, cu consumuri mari de utilităţi, nu am avut nici o şansă. Am împărtăşit, dealtfel, soarta întregii industrii grele româneşti. Când a fost lichidată fabrica, eram câteva sute de angajaţi şi aveam şase salarii neplătite” îşi aminteşte inginerul Codrin Anghel, ultimul director de la Fontax. Ca în fiecare an, cel mai vârstnic participant la reuniunea foştilor angajaţi de la Fontax primeşte o diplomă din partea organizatorilor, „pentru încurajare”, cum spune maistul Ion Pagu. În acest an, diploma a revenit lui Jenică Bălănescu, care a promis să participe şi la ediţia de anul viitor. „Suntem din ce în ce mai puţini, odată cu noi se stinge această tradiţie frumoasă, care, la anul, are 30 de ani. Dacă industrie nu mai este, atunci de unde pensionari ?”, se întreabă retoric, Ion Pagu.
Comentarii