De ce nu se întorc românii în țară? – guest post Cristina Gherghel

De ce nu se întorc românii în țară? – guest post Cristina Gherghel

 

Nu pot să vorbesc în numele tuturor românilor care au plecat din țară, dar știu de ce nu m-aș fi întors eu.

Aveam 24 de ani când mi-am luat adio de la tot ce am cunoscut până atunci. Destinația a fost Italia – „țara făgăduinței”.

De ce Italia și nu o altă țară?

Așa era pe-atunci. Italia primea mai mulți români. Femei de regulă, „badante” – adică îngrijitoare (infirmiere) de bătrâni și bolnavi.

Nu m-aș fi întors deoarece, după 15 ani de pribegie, pierdusem conexiunea cu rădăcinile mele. Parcă eram fără patrie, fără identitate.

În Italia și-n Anglia eram străină – când veneam acasă, simțeam că nu mai aparțineam acestor locuri.

Plângeam, da, când auzeam un cântec românesc. Mă opream instant și inconștient când cineva vorbea în română sau despre România, când dădeam peste un magazin românesc. Mă emoționam profund când vedeam fluturând steagul României, când un român era lăudat și ridicat la rang de… om.

Că, dacă nu știai, noi – românii – nu suntem făcuți din același aluat precum britanicii, italienii, francezii, americanii etc. Nu suntem pe același nivel. Avem ceva ce ne lipsește, de aceea nu merităm chiar considerație sau respect. Asta din prisma altor națiuni, clar.

Străinii au multe prejudecăți față de noi, suntem discriminați deschis și, deși știm asta, tot plecăm peste hotare. Ne prefacem că nu știm, că nu ne interesează, dar, mai ales, vrem să credem că nu suntem băgați toți în aceeași oală, căci nu suntem ca ceilalți.

Care ceilalți?

Tu crezi că toți românii, toți în afară de tine, sunt criminali?

Din nefericire, nu contează dacă ai făcut sau nu ceva rău, în momentul în care ai spus că ești român, ai fost etichetat drept ființă de categorie inferioară. O creatură de evitat. Ni s-a dus faima-n toată lumea că țara noastră produce-n masă hoți, prostituate și plagiatori.

Nu, nu suntem toți tratați la fel. Nu toți aveam aceleași experiențe, același noroc de a da peste oameni care nu se lasă ghidați de stereotipuri și legende metropolitane. Sincer, eu nu pot să spun că am fost discriminată de toți străinii. Mai ales că, fiind mai blondă așa, mă credeau suedeză sau norvegiană. Aspectul fizic contează mult, dar comportamentul te dă de gol.

Românii sunt prizonieri ai geografiei. Dar, cred că știi la fel de bine ca și mine că nu numai românii plătesc acest preț, mai sunt și alte naționalități în aceeași situație, popoare din lumea a treia, din state subdezvoltate, din țări ex-comuniste. Culmea e că cei din fostul imperiu sovietic nu intră în categoria celor discriminați fără drept de apel, chiar dacă sunt mulți cei care beau de rup, de exemplu. Rusia este una dintre puterile lumii. O fi pentru că rușii au fost cotropitori odată, pentru că au mai multe resurse naturale și averi? Datorită literaturii?

N-aș ști să spun de ce de ce ei sunt oameni, iar noi nu. Și noi avem bogății, inventatori, scriitori, artiști care au adus contribuții majore acestei lumi. Și totuși… Țara-i mică, suntem puțini, poate de aia nu contăm.

Am scris câteva cărți în limba engleză despre imigrație și rasism:

Dar, să fim sinceri și obiectivi, dacă ne uităm în jur, fără măcar să ne străduim câtuși de puțin, nu vedem oare cum ne disprețuim între noi, românii?

Înainte să emigrez, nu-mi dădeam seama de lucrul ăsta. M-am născut și am copilărit la sat în „Epoca de aur”. Despre restul lumii, inclusiv țara mea, știam doar ce voia Ceaușescu să știu. Mereu cu capul în cărți și cu mâinile-n pământ, nu am văzut și nu m-am întrebat, căci nici nu bănuiam că oamenii trăiau diferit în alte părți.

În „14 nuanțe de roșu: Amintiri din copilăria comunistă”, descriu o parte din acea realitate ce mulți poate nu cunosc.

Peste hotare, copiii, indiferent de locul de naștere, nu numai că aveau dreptul să viseze, dar erau încurajați și sprijiniți cu ardoare. Habar nu aveam că eram blestemată de geografie în patria mea.

În România, moldovenii, de exemplu, sunt priviți de sus, evitați, ignorați sau luați în batjocură cu orice ocazie. Că nu ne spălăm, că suntem bețivi, că femeile-s materialiste etc.

Și ce să mai spunem de sângele care curge între religii? De parcă religia și nu umanitatea ne-ar defini. Nu există oare un singur Dumnezeu? Și nu ne-ndeamnă El să ne iubim unii pe alții?

Nu m-aș fi întors din cauza acestor realități urâte care-mi rănesc sufletul.

Dar, mai ales, nu m-aș fi întors pentru că m-am obișnuit cu traiul de acolo. Acolo unde mâncarea, dacă știi de unde să o cumperi, e mult mai ieftină decât la noi. Nu mai spun de haine. În Anglia, îmi cumpăram pantofi, rochii, paltoane etc. – noi și de super calitate – cu 5 lire bucata (în jur de 30 de lei).  Dacă le-ai vedea, ai fi invidios.

În țara noastră, când ai nevoie de vreun document, începi să tremuri numai la gândul de cum vei fi tratat de cei de la ghișee. Știi că unii te amână intenționat, găsindu-ți nod în papură, doar-doar „le scapi” ceva.

Când intri în magazine, ești tratat ca un criminal periculos. Dacă întrebi ceva, se răstesc la tine și nu vor să-ți arate. Dacă nu cumperi nimic, mai ales după ce ți-au arătat obiecte, sunt în stare să te blesteme. Iar când au ceva în ofertă, încă dau „pe sub mână”.

La noi, am întâlnit o grămadă de oameni care așteaptă să primească, fără să dea nimic. Unii meseriași vor plata ca în afară, dar calitatea muncii lor este net inferioară, iar comportamentul execrabil.  Te mint și te jecmănesc pe față. Și dacă le spui că „nu ești prost și nu ești orb, treaba nu-i bună”, se ofensează de moarte și amână lucrările. Până la urmă, tot tu ceri scuze și le dai mai mult, numai să termine odată. Și-atunci să vezi cum lucrează, că știu că nu găsești pe altcineva.

În străinătate, nu-ți place un meseriaș, te duci la altul. Firmele se bat pentru clienți. Dar la noi nu există multă ofertă. Câți români pricepuți și harnici au rămas în țară? Trebuie să te mulțumești cu ce găsești și să te rogi să nu-ți cadă faianța-n cap când faci duș.

Unii și-ar omorî mama și bunicul pentru 100 de lei.

Furnizorii de apă, electricitate, internet etc. sistează aceste servicii fără preaviz ore-n-tregi, ba chiar zile, și dacă suni să te plângi că n-ai putut lucra, nici nu te iau în seamă. Operatorii nu dau explicații și nu oferă scuze, ba-ți vorbesc răstit și cu aroganță. Să nu mai spunem de vreo reducere sau vreun cadou în semn de părere de rău și apreciere, cum fac companiile din străinătate. Astea-s fantezii la noi, aberații.

Și apropo de reduceri de preț. Ai văzut tu cu-adevărat așa ceva la noi în țară? Că eu, sincer, văd doar prețuri diferite la companii rivale. Deși, la noi, nu se poate vorbi de competiție ca să acapareze clientul, ci competiție la cine-l înșală mai mult, oferindu-i mai puțin.

Șoferii de autobuz te privesc și-ți vorbesc de parc-ar fi regi. Conduc iresponsabil, fumând tacticos de parcă ar fi singuri în mașină, scriind mesaje și vorbind la telefon fără căști etc. iar dacă îndrăznești să spui ceva, te dau jos din mașină.

Nu m-aș fi întors pentru că unii dintre cei care n-au fost niciodată în străinătate mă tratează de parc-ar fi vina mea și de parcă mi-ar fi căzut banii din cer acolo.

Guvernarea este cum este, legile sunt lipsite de obiectivitate și practicitate, politicienii mint să ajungă la putere, iar când ajung sus, fură tot ce a rămas de la ceilalți, înșelând pe toată lumea. Exact ca predecesorii pe care i-au acuzat de corupție și i-au trimis în tribunale și pușcării. Pe banii oamenilor de rând.

În străinătate, nimeni nu ia pensie de handicap dacă nu are o dizabilitate. La noi, cei care știu la cine să apeleze și cui să dea mită iau și pensie de revoluționar, chiar dacă nu erau născuți pe vremea aia. Tatăl meu, după ce a muncit 40 de ani într-un singur loc, lua 700 de lei și când a fost diagnosticat cu o boală ce nu regresează și care-l împiedica să aibă grijă de el, i s-a refuzat pensia de însoțitor celui care-l spăla și schimba ca pe un copil, în fiecare zi.

La noi, mulți nu știu ce este respectul, considerația, aprecierea. Unora nimic nu le place, știu doar să critice și să puncteze ce este rău, desconsiderând binele și agresând pe cei care au curajul și datoria să vorbească despre lucruri pozitive. Majoritatea vrea schimbare în țară, ignorând total că schimbarea trebuie să vină de la fiecare individ împarte.

Nu putem avea curățenie pe străzi, când noi aruncăm gunoaiele pe unde apucăm.

Nu avem dreptul să cerem corectitudine și onestitate, când noi o negăm altora.

Și, din nefericire, la noi sunt încă în floare toate astea.

 

De ce m-am întors dacă știu ce este în țară?

Nu toți românii se comportă așa și nu oriunde și nu la fel peste tot.

Există o mulțime de români buni. Chiar lângă tine. Eu sunt norocoasă și-am dat peste niște oameni absolut minunați de când m-am întors. Nici n-am visat la așa ceva. Noroc cu ei că pot suporta atmosfera asta apăsătoare în care parcă ceva stă să explodeze. Atmosferă de care m-am dezobișnuit de mult. Nu știu cum să le mulțumesc pentru sprijinul dezinteresat și altruist ce-mi dau în cariera mea de autor.

Pe lângă asta, văd schimbări în multe direcții. Schimbări în bine. Dar strada-i lungă.

M-am întors de dragul mamei, așa cum am scris aici: https://scriitorcristinag.blogspot.com.  Dacă n-ar fi fost ea să aibă nevoie de îngrijiri, nu cred că m-aș fi întors vreodată.

Așa că îi înțeleg pe cei ce nu se-ntorc, dar îmi plânge inima, căci sângele apă nu se face. Plecând în masă, de parcă ar fi un exod, îmbogățim alte țări cu oameni deștepți și pricepuți, care la rândul lor vor naște semeni de valoare, de care România noastră are atâta nevoie.

Dar cum să-i faci să vină acasă? Viitorul lor este în țări care oferă oportunități, dau șanse, sprijină și răsplătesc pe cei care vor să facă mai mult.

Nu știu când vom intra în rând cu celelalte țări. Unii zic că nu vom trăi s-o vedem și pe asta, că vor mai trece sute de ani.

Ce deprimantă perspectivă.

Și, totuși, în străinătate, nu sunt câini cu colaci în coadă. Și oamenii nu sunt toți buni și pricepuți.

„Tutto il mondo è paese,” cum spun italienii. Ceea ce înseamnă că peste tot este la fel.

Sunt de acord.

Am în plan să scriu o carte despre ce am trăit în străinătate, cu rele și bune. Că și astea există peste tot, inclusiv la noi. Dar trebuie să vrem să vedem, să recunoaștem și să apreciem.

Trăiască România!

 

CRISTINA GHERGHEL

 

Credit fotografie main: Petronela Enășoaie

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0