Roman, Neamț
Căutare site

Daruri de la copii pentru un copil

Elevii clasei a X-a A de la „Roman-Vodă” au ajutat-o pe premianta de la Școala „Mihai Eminescu”.

 

 

Povestea Cristinei Anton (foto), fetiţa premiantă a cărei familie abia are ce pune pe masă în fiecare zi, i-a impresionat pe elevii clasei a X-a A de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”. Aceştia au pus mână de la mână şi au făcut Cristinei şi familiei ei o bucurie în preajma sărbătorii Învierii Domnului. Pască şi cozonac, alimente de bază, îmbrăcăminte, cărţi şi o pereche de role, la care Cristina visează de ani de zile, au fost în pachetul cu care adolescenţii au bătut, joi după-amiază, la uşa familiei Anton.

cristina anton daruri Paste 04051„Cristina a fost foarte, foarte bucuroasă când a văzut pachetele. A început să le deschidă pe fiecare, a răsfoit cărţile, ne-a povestit despre dinozauri, una din pasiunile ei – mai ales că printre cărţile din pachet era şi o enciclopedie cu dinozauri -, iar când a ajuns la ultimul pachet, rolele, a rămas fără grai, tocmai ea, care este o vorbăreaţă.  Noi am fost mai bucuroşi decât ea”, a spus unul dintre tinerii cu inimă mare care au ajutat-o pe Cristina.

Elevă în clasa a treia, aceasta este unul dintre cei mai buni elevi de la Școala „Mihai Eminescu”. Cristina locuieşte împreună cu părinţii şi bunicul ei. Tatăl, singurul care lucrează, este mai mult internat în spital, având probleme cu inima şi cu ficatul. De doi ani, mama sa nu mai are de lucru, după ce firmele la care a lucrat s-au închis rând pe rând.

 

 

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.