Marți, 20 martie, a avut loc ceremonialul de învestire în funcţia de prefect al judeţului Neamţ a Danielei Soroceanu. La eveniment au fost prezenţi Dan Mihai Chirică, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, subprefectul Iulian Jugan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ Ion Asaftei, administratorul public al județului Neamț, Oana Bulai, şefii serviciilor publice deconcentrate și funcţionarii publici de conducere din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Neamţ, informează un comunicat al instituției. Comunicatul Prefecturii arată și cine a preluat de la Daniela Soroceanu funcția de secretar al județului Neamț, aceasta fiind Maria Cătălina Grăpinoiu, prezentă la ceremonia de marți în această nouă calitate.
„Până acum Guvernul României, la nivel naţional, a fost şi este caracterizat de termenul performanţă. A sosit momentul ca acest lucru să se întâmple şi la nivelul judeţului nostru! Pentru noi, este deosebit de important să implementăm, cu rezultate maxime, programul de guvernare. Pentru Neamţ şi pentru nemţeni, este vital ca toţi cetăţenii să aibă acces la toate serviciile publice într-un mod legal, imparţial şi eficient! Să nu uităm că anul 2018 este anul Centenarului şi aduce o responsabilitate în plus pentru fiecare dintre noi, prezenţi aici în această sală, astfel încât să arătăm lumii că România îşi merită cu prisosinţă locul şi funcţia de Preşedinte al Consiliului Uniunii Europene. Mulţumesc Guvernului României pentru încrederea de a-mi fi acordat mandatul de prefect al judeţului Neamţ şi vă asigur că îmi voi îndeplini cu onoare şi demnitate toate obiectivele propuse. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a afirmat cu această ocazie noul prefect de Neamț, Daniela Soroceanu.
Joi, 15 martie, în cadrul ședinței de Guvern, executivul a adoptat o hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Neamț de către Vasile Panaite. În aceeași ședință a fost adoptată și hotărârea de înlocuire a prefectului de Neamț, hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Neamț de către Daniela Soroceanu.
Daniela Soroceanu, care a împlinit duminică, 18 martie, vârsta de 51 de ani, a ocupat, până la numirea ca prefect de Neamț, funcția de Secretar al Județului în cadrul Consiliului Județean (CJ) Neamț. Daniela Soroceanu este absolventă Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1993) și a Facultății de Drept a aceleiași universități (1995). Între 2007 a absolvit un masterat masterat cu specializarea „Integrare europeană: politică şi economie europeană”, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative București. CV-ul său include mai multe cursuri postuniversitare și programe de formare profesională. Între 2005 și 2010, Daniela Soroceanu a ocupat funcția de preşedinte director general al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ, între 2012 și 2013 a ocupat funcția de subprefect al județului Neamț, iar din iunie 2013 a ocupat funcția de Secretar al Județului Neamț în cadrul CJ Neamț.
Comentarii
Da, trebuia sa vina d-na Soroceanu sa implementeze programul de guvernare, parca noi nu l-am simti:cresteri de preturi, cresteri de impozite, inflatie, scaderea valorii leului, scaderi de venituri pe fondul „cresterii salariilor”,asistenta medicala la pamant,drumuri proaste,invatamant pe butuci, s.a.;poate isi incepe activitatea cu un concediu medical de 16 luni, ca atunci cand era sefa la CAS Neamt!