Prima paginăSocialSanatate

Curtea de Conturi verifică activitatea CAS Neamţ

Dimensiune text

În perioada 7 aprilie – 2 mai, activitatea pe 2013 a Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ este verificată de Curtea de Conturi.

În perioada 7 aprilie – 2 mai, un reprezentant al Curţii de Conturi este prezent la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ, pentru a verifica activitatea instituţiei din anul 2013. „Este controlul anual, efectuat de Curtea de Conturi, la instituţia noastră. Nu putem sta fără emoţii, întrucât, deşi am avut un control şi în februarie, nereguli pot fi descoperite oricând. Nimeni nu poate verifica absolut fiecare document, ci sunt luate prin sondaj câteva exemplare din fiecare categorie”, a declarat juristul Radu Firăstrău (foto), preşedintele-director al CAS Neamţ.

În luna februarie, timp de 11 zile, activitatea CAS Neamţ a fost verificată şi de o comisie de audit, din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Atunci, a fost verificată activitatea instituţiei sanitare de la ultimul audit, efectuat în 2009, până în prezent. Potrivit raportului întocmit de către comisia de control, la finalul acţiunii, activitatea instituţiei a fost evaluată ca fiind funcţională şi s-au făcut numai recomandări ce privesc aspecte de formă, nu de fond.

COMENTARII

WORDPRESS: 0