În luna iunie încep cursurile pentru inspectori de resurse umane.
Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Roman dă startul, în luna iunie, unui curs de formare pentru inspectori resurse umane, unul dintre cursurile cele mai solicitate de către persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. De altfel, Romanul este singurul centru din judeţ care va organiza, în 2014, două cursuri de formare cu această calificare, pentru zonele Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ fiind prevăzute câte un singur curs pe durata acestui an. În total, în Roman sunt prevăzute a se desfăşura 19 programe de formare, pe specializări care s-au bucurat de solicitări şi în 2013. Sunt prevăzute trei cursuri de agenţi de securitate, un curs de bucătar, două cursuri de asamblori – confecţioneri din articole textile, două cursuri de confecţioneri – tâmplari mase plastice, un curs de contabili, un curs de formare pentru fierari betonişti, un curs pentru calificarea de frizer coafor manichiurist, două cursuri pentru lucrători în comerţ, două cursuri de formare pentru operatori validare introducere date, un curs pentru chelneri – ospătari şi un curs pentru patiseri. La aceste cursuri, care sunt finanţate din bugetul asigurărilor de stat pentru şomaj, se adaugă şi cursurile care se vor organiza în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană, pentru anumite categorii de şomeri. Vizaţi sunt şomerii din mediul rural, şomerii foarte tineri sau şomerii trecuţi de 45 de ani. Participarea la cursuri este gratuită. De asemenea, cursanţii care nu au domiciliul în oraşul în care se face cursul vor beneficia de subvenţii pentru acoperirea cheltuielilor de transport. În schimb, şomerii care nu se ţin la şcoală şi absentează sau nu se prezintă la examenul final vor fi nevoiţi să suporte cheltuielile legate de şcolarizare.
Comentarii