Regimul termic nu va prezenta fluctuații majore în următoarea perioadă, deși o ușoară scădere a temperaturilor se va înregistra la finalul acestei săptămâni, în timp ce probabilitatea de apariție a precipitațiilor va exista pe tot parcursul intervalului, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 25 iulie – 7 august, publicată luni.
În Moldova, între 25 și 30 iulie valorile de temperatură se vor menține ridicate, media maximelor urmând a se situa între 30 și 34 de grade, iar a minimelor între 15 și 19 grade. În următoarele trei zile se va resimți o scădere de temperatură cu 4 – 5 grade la maxime și cu 2 – 3 grade la minime. În zilele care vor urma se va încălzi din nou, astfel că maximele termice vor atinge în medie 31 – 32 de grade, iar minimele 17 – 18 grade. Ploi de scurtă durată și pe suprafețe mici vor fi posibile aproape în fiecare zi. Excepție va face ziua de 27 iulie, dar mai ales finalul lunii iulie și primele zile din luna august, când probabilitatea pentru averse pe arii extinse și cu caracter torențial va fi în creștere.
În Dobrogea, pe tot parcursul intervalului de prognoză valorile termice nu vor avea variații semnificative, astfel că, în general, media maximelor se va situa între 29 și 31 de grade, iar minimele între 19 și 21 de grade. Doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, cu o probabilitate mai mare în zilele de 27 și 28 iulie, precum și între 31 iulie și 3 august.
La munte, pe tot parcursul intervalului de prognoză, în general, media maximelor termice se va situa între 19 și 23 de grade, iar a minimelor între 10 și 14 grade. Vor fi intervale cu averse în fiecare zi, dar pe arii mai extinse și posibil cu caracter torențial, se vor înregistra în intervalul 27 iulie – 3 august.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol