Cum s-a produs accidentul cu victime multiple de pe E 85 de la Secuieni

HomeActualitate

Cum s-a produs accidentul cu victime multiple de pe E 85 de la Secuieni

Miercuri, 4 septembrie, în jurul orei 13.30, pe DN 2 – E 85, în comuna Secuieni, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme și un autotren, soldat cu mai multe persoane rănite. Conform IPJ Neamț, în urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că în timp ce un bărbat de 38 de ani, din Mureș, conducea o autoutilitară având direcția de deplasare către județul Bacău, ajuns la intersecția cu DJ 158, ar fi efectuat manevra de schimbare de direcției de mers fără să se asigure.

„Pentru a evita impactul, un autoturism condus de o tânără de 25 de ani, din județul Iași, care avea aceeași direcție de deplasare, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Neamț, care era oprit pentru a acorda prioritate trecere. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a ultimilor doi conducători auto și a patru pasageri din cele două autoturisme. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză polițiștii continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Victimele au fost asistate medical de echipajele de la Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț, ambulanțierii punând următoarele diagnostice: victimă sex masculin, 18 ani, traumatism cranio-facial; victimă sex feminin, 54 ani, policontuzii, traumatism gambă, traumatism cranio-cerebral minor; victimă sex masculin, 62 ani, policontuzii, traumatism cot drept, traumatism coloană; victimă sex feminin, 8 ani, policontuzii; victimă sex masculin, 3 ani, traumatism cranio-cerebral. Victimele accidentului au fost transportate la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

 

Foto: IPJ Neamț

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0