Cum au votat romașcanii, în funcție de zona în care locuiesc

HomePolitica

Cum au votat romașcanii, în funcție de zona în care locuiesc

 

Duminică, 11 iunie, locuitorii municipiului Roman au fost chemați la urne pentru alegerea primarului municipiului Roman, în cadrul alegerilor locale parțiale anticipate. 58.987 de persoane au fost înscrise pe liste electorale permanente, iar 18.303 s-au prezentat la vot la cele 43 de secții de votare din Roman, însemnând o prezență la urne de 31,03%. 363 de romașcani au votat pe listele suplimentare, iar doi au solicitat urna de vot mobilă.

Unde s-a votat candidatul PNL

Funcția de primar al municipiului Roman pentru următorii trei ani a fost câștigată de primarul interimar Lucian Micu (PNL), acesta obținând un procent de 59,17% din opțiunile romașcanilor prezenți la urne, întrunind 10.662 de voturi. Ceilalți candidați au obținut următoarele rezultate: Marius Neculai (PSD) – 35,14%, cu 6.314 voturi, Radu Samson (USR) – 3,77%, cu 664 de voturi, Elena Chelmuș (PMP) – 1,91%, cu 337 de voturi.

Cel mai bun procent obținut la o secție din oraș de câștigătorul alegerilor, Lucian Micu (PNL), a fost de 74,67%, înregistrat la Secția 89, de la Şcoala gimnazială „Carol I”, din cartierul Nicolae Bălcescu.

În alte 17 secții de votare, Lucian Micu a obținut peste 60% din voturi, cele mai bune rezultate obținându-se la:
– Secția 116 (Şcoala „Alexandru Ioan Cuza” Corp C – Grădiniţa nr.3) – 65,94%;
– Secția 108 (Complex Servicii Sociale Integrate, strada Sucedava nr. 3) – 65,85%;
– Secția 97 (Grădiniţa de copii nr. 1 cu program prelungit, strada Ion Creangă nr. 13) – 65,63%;
– Secția 106 (Şcoala ,,Roman Muşat”, strada Victor Hugo nr. 9) – 65,61%;
– Secția 100 (Liceul cu Program Sportiv, strada Tineretului nr. 24) – 64,53%.

Lucian Micu a obținut rezultate sub 50% în doar două secții din oraș:
– Secția 87 (Circumscripţia sanitar veterinară, strada Banatului nr. 2, acolo unde votează romașcani de pe străzile Martir Cloşca, Maramureş, Strada Nouă, Olteniei, Păcii și Toma Stelian) – 39,03%, aceasta fiind, de altfel, și singura secție din cele 43 pierdută de candidatul PNL;
– Secția 77 (Grădiniţa de copii nr. 2 cu program prelungit, strada Dobrogeanu Gherea nr. 44) – 49,58%.

Unde a obținut mai multe voturi candidatul PSD

Marius Neculai, candidatul PSD, a obținut cel mai bun rezultat la secția Secția 87 (Circumscripţia sanitar veterinară, strada Banatului nr. 2, acolo unde votează romașcani de pe străzile Martir Cloşca, Maramureş, Strada Nouă, Olteniei, Păcii, și Toma Stelian) – 56,13%, aceasta fiind singura secție din cele 43 acolo unde candidatul PSD a obținut peste 50% din voturi.

În alte patru secții din oraș, Marius Neculai a obținut peste 40% din opțiunile celor prezenți la vot:
– Secția 77 (Grădiniţa de copii nr. 2 cu program prelungit, strada Dobrogeanu Gherea nr. 44) – 46,61%;
– Secția 85 (Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, bulevardul Republicii nr. 46) – 42,14%;
– Secția 111 (Şcoala ,,Costache Negri” – local nou, strada Petru Rareş nr. 1) – 40,80%;
– Secția 118 (Colegiul Tehnic „Danubiana”, strada Energiei nr. 9) – 40,48%.

Prezență scăzută la vot

Cu doar 18.303 de romașcani prezenți la urne duminică, 11 iunie, prezența la vot de doar 31,03% este cea mai mică înregistrată până acum la alegerile locale din Roman. În 2016, la alegerile locale din luna iunie, la urne s-au prezentat 23.640 de romașcani – 40,13% prezență la vot, în timp ce la alegerile locale din 2012 au votat 28.433 de romașcani, prezența la urne fiind de 45,82%.

Duminică, la nivel național s-au mai desfășurat alegeri parțiale pentru funcția de primar în alte 48 de localități. Alegerile parțiale au mai fost organizate în alte patru municipii – Moinești, județul Bacău, Craiova, județul Dolj, Târgu Jiu, județul Gorj, Lupeni, județul Hunedoara, în nouă orașe – Râșnov, Lehliu Gară, Amara, Fierbinți-Târg, Țăndărei, Ulmeni, Baia Sprie, Bușteni, Băicoi și în 35 de comune. Prezența la vot la nivel național a fost duminică de doar 33,04%.

În județul Neamț, pe 11 iunie s-au mai desfășurat alegeri pentru primăriile din Bălțătești și Pipirig. Primăria Bălțătești a fost câștigată de Emilia Acozmei (PNL), cu 43,81% din voturi, iar în alegerile de la Pipirig învingător a fost Vasile Dorneanu (PSD), cu 68,84% din voturi.