Cum a rămas cu scumpirea apei

Cum a rămas cu scumpirea apei

 

Joi, 1 august, la Primăria municipiului Roman a avut loc o întâlnire la care au fost invitați să participe, pe de o parte, reprezentanții asociațiilor de proprietari, agenții economici și cetățenii interesați și, pe de cealaltă parte, reprezentanții ADI Aqua Neamț (structură la care sunt afiliate toate localitățile din Neamț și care gestionează proiectul european), ai companiei ApaServ și ai Consiliului Județean, pentru a dezbate ultima solicitare transmisă către Consiliul Local de creștere a tarifului pentru serviciile de apă și canal.

În total, circa 50 de reprezentanți ai asociațiilor de proprietari au fost prezenți, alături de aproape câțiva agenți economici și câte un consilier local de la PSD și PNL. Față de întâlnirea similară pe tema creșterii tarifelor la colectarea deșeurilor, interesul a fost mult mai scăzut, dar, de data aceasta, asociațiile de proprietari au fost cele care au avut mai multe intervenții. Nici de data aceasta, cei prezenți nu s-au arătat extrem de nemulțumiți față de creșterea de preț, ci, mai degrabă, de ritmul încet cu care se fac investițiile.

Explicațiile autorităților

Vlad Angheluță, directorul companiei ApaServ, a fost cel care a avut misiunea de a clarifica propunerea de majorare a tarifelor pentru serviciile de apă și canal: „O creștere a tarifului nu este bună, indiferent că vorbim de apă, telefonie, energie electrică, dar când aceasta este necesară trebuie operată. În 2019, toți operatorii din țară vor crește tarifele, 15 din cei 44 au și aplicat aceste majorări. Noile tarife propuse pentru aprobare sunt aprobate de ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice). Profitul companiei se întoarce în totalitate în investiții, dar avem obligația să fim profitabili pentru a obține proiecte pe fonduri europene. Cea mai mare pondere, cu un impact de 56% asupra tarifului, îl are redevența, care nu este altceva decât o sursă pentru investiții. Contractul a fost semnat în 2009, iar la 5 ani trebuia revizuit și sperăm să îl putem revizui în cel mai scurt timp, cu sprijinul celor de la Ministerul Fondurilor Europene și a Comisiei Europene. A crescut și salariul minim garantat, care, în trecut, nu s-a acordat conform legii și acum trebuie să achităm drepturile salariale tuturor angajaților. În plus, la momentul câștigării proiectului, ne-am asumat cheltuieli neeligibile în valoare de 40 milioane de lei. Trebuie să știți că rețeaua de distribuție a apei și cea de canalizare au trecut la companie fără un fond de reparații. În județ, 38% din rețea are termenul de valabilitate expirat, iar pentru înlocuirea ei este nevoie de o investiție de 200 de milioane de lei, prea mare pentru puterea bugetelor locale. În Roman, rețeaua de apă are termenul de valabilitate expirat în proporție de 83% și de 78% pe canalizare. Sperăm să semnăm un nou proiect european, de 200 de milioane de euro, iar de anul viitor să avem contractele de lucrări ce ar putea duce și la înlocuirea unei părți importante din rețea. La nivelul județului, cu tot cu această creștere propusă, gradul de suportabilitate impus de lege la un grad maxim de 3,5% ar fi pentru gospodăriile din Neamț de 1,24%. De la ultima întâlnire, am depus toate eforturile pentru consilierea juridică și de marketing pentru orice doritor, iar din mai funcționează dispecerat la Roman, este drept doar până la orele 17.00” .

Radu Tudorel, reprezentantul ADI Aqua Neamț, a explicat și care este obligația fiecărei părți: „ADI are obligația să aprobe mărirea prețului care este aprobat de ANRSC, după care trebuie să transmită către consiliile locale, care pot aproba sau pot vota împotrivă, dar doar argumentat, pentru că altfel operatorul ne dă în judecată. În 2015, s-a luat decizia să nu se mărească prețul, iar acum 6 luni, la Curtea de Apel Bacău, operatorul a câștigat și ADI trebuie să plătească diferența de preț. Nu o plătesc eu din buzunar, că nu am de unde, și mă îndrept atunci, prin instanță, către localitățile care au refuzat mărirea de preț”.

Ce probleme au ridicat reprezentanții asociațiilor de proprietari

Reprezentantul Asociației de proprietari 22 a reclamat faptul că există probleme cu canalizarea de la blocurile 19, 21 și 23 de pe Gloriei, primarul Lucian Micu cerându-le celor de la ApaServ să prindă în lista de investiții de pe anul viitor înlocuirea rețelei, mai ales că și Primăria are un proiect propriu de sistematizare a zonei și atunci se poate moderniza rețeaua și apoi turna asfalt. De asemenea, există diferențe mari la consumul de apă dat de locatari și cel de pe apometrul ApaServ, conducerea companiei urmând să dea un răspuns vizavi de acest fapt și asumându-și returnarea banilor dacă se află în culpă.

Reprezentantul Asociației 21 a fost nemulțumit că se mărește și prețul la apă, și la canal, răspunsul primit fiind legat de faptul că există costuri de întreținere pentru ambele servicii, chiar dacă structura cheltuielilor e diferită.

Reprezentantul Asociației 39 a susținut faptul că, deși toată instalația de la un bloc este schimbată și apometrele sunt de clasă de precizie C, există diferențe mari la citiri în momentele în care ApaServ oprește apa, considerând că apometrele sunt afectate de presiunea aerului din conducte. Același lucru a fost susținut și de alți reprezentanți de asociații.

Reprezentantul Asociației 4B a spus că, într-un spațiu care nu a fost utilizat deloc timp de o lună, a avut un consum de apă de 17 metri cubi. Acesta s-a arătat nemulțumit de investițiile făcute de societate și a propus „un divorț”, urmând ca Romanul să-și facă propria societate de apă, însă i s-a răspuns că la acest moment o astfel de soluție nu ar permite atragerea de fonduri europene. Romașcanul a solicitat și contorizare individuală, dar cei de la ApaServ spun că, deși, la întâlnirea anterioară, au fost de acord să treacă pe acest sistem, nu au primit nicio solicitare nouă, deși există scări sau blocuri contorizate individual.

O altă problemă sesizată de reprezentantul Asociației de proprietari 35 a fost aceea legată de sistemul de canalizare ineficient, care produce inundații în subsolurile blocurilor.

Radu Samson, agent economic care a participat și la întâlnirea pe tema gunoiului, a cerut cerut să i se explice de ce există tarif pentru apă și tarif pentru canalizare, explicându-i-se că există clienți care au doar acces la rețeaua de apă potabilă. Tot el a solicitat ca în zonele în care se extinde rețeaua de canalizare să fie realizate și branșamentele, însă a primit ca răspuns că acest lucru se face, așa fiind proiectate lucrările din ultimii ani.

Concluzia

În următoarea ședință de Consiliu Local, stabilită pentru data de 22 august, cei 21 de aleși locali trebuie să se decidă dacă sunt de acord cu creșterea tarifelor. Mai exact, la acest moment, tarifele în vigoare în Roman sunt de 3,84 lei/mc pentru apa potabilă și de 3,5 lei pentru canalizare. Operatorul Regional Compania Judeţeana ApaServ SA solicită modificarea preţului pentru apă potabilă produsă, transportată şi distribuită la nivelul de 4,82 lei/ mc şi a tarifului pentru canalizare-epurare la nivelul de 3,80 lei/mc. În solicitarea iniţială a CJ ApaServ SA se cerea 5,08 lei/mc fără TVA pentru apă, respectiv 4,00 lei/mc fără TVA pentru canalizare. Avizul primit de la ANRSC a fost pentru 4,82 lei/mc la apă, respectiv 3,80 lei/mc la canalizare. Prețurile nu conțin TVA.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • sam 4 luni

    de ce nu sa fac contracte individuale pentru apa daca TOTI locatarii uni bloc au contoare de apa ? de ce la curent si gaz se poate si la apa nu ?