Cu o mie de prieteni poți fi consilier local

Rezultatele alegerilor locale din iunie 2008 arată că, în medie, un consilier local reprezintă o mie de alegători. Prezența la vot în Roman a fost, atunci, de 41%. Paradoxal, cele mai multe voturi le-a obținut Sorin Cazan, care a candidat din partea unui partid abia înființat.

 

 

Alegerile sînt unul dintre cele mai importante instrumente democratice cu ajutorul căruia cetățenii pot influența procesul decizional public. Votul este o expresie formală a preferinței cetățeanului în privința unui candidat sau a unei propuneri normative.

Acest instrument democratic – alegerile – presupune existența unui context, a unor candidați și a unor alegători.

Cît de dificil este, însă, pentru un candidat de a ajunge pe funcția dorită? Cîte eforturi trebuie să facă și care este costul unei campanii electorale de succes? Răspunsul depinde, în primul rînd, de funcția publică dorită. Dacă pentru a fi președinte de consiliu județean sau primar de municipiu e nevoie de o campanie care să convingă mii de oameni, pentru a ajunge consilier local numărul de votanți nu trebuie să fie foarte mare. Iar rezultatele alegerilor locale din iunie 2008 confirmă acest lucru.

Aceste rezultate sînt folosite de partidele politice și de candidații independenți pentru campania electorală care va începe, oficial, pe data de 10 mai. Cei care vor să facă parte din Consiliul Local al municipiului Roman în perioada 2012 – 2016 pot începe să analizeze datele despre rezultatele alegerilor din iunie 2008. Atunci, din 63.082 alegători înscriși pe listele electorale, au fost prezenți la vot doar 26.381, adică 41,35%.

În ceea ce privește componența Consiliului Local Roman, din 21 de consilieri, opt sînt ai Partidului Democrat Liberal (PDL), șapte sînt ai Partidului Social Democrat (PSD), cinci sînt membri ai Partidului Național Liberal (PNL), iar un consilier a reprezentat Partidul Național Democrat Creștin (PNDC), pînă cînd formațiunea s-a dizolvat din lipsă de organizare.

Numărul voturilor valabil exprimate, la Roman, în primul tur de scrutin din iunie 2008, a fost 24.994. Astfel, raportîndu-ne la prezența la vot, aproape 2.000 de voturi au fost anulate, din diverse motive. Conform datelor oficiale, la Roman, PDL a obținut 8.056 de voturi, PSD a fost votat de 7.003 romașcani, PNL a avut la Roman 5.116 susținători, iar candidatul PNDC a fost votat de 1.313 romașcani. O simplă împărțire ne arată că, pentru a deveni consilier local, în 2008 a fost nevoie de votul a aproximativ o mie de persoane.

 

Studiu de caz

 

Cel mai elocvent exemplu este Sorin Dumitru Cazan (foto stînga). După ce a plecat din Partidul Conservator, Sorin Cazan a devenit liderul local al unui partid pseudocunoscut, astfel că brandul personal a fost cel care a atras voturile. Îmbinînd filantropia cu atitudinea religioasă și reușind să fie mereu în centrul atenției datorită opiniilor controversate, Sorin Cazan a strîns 1.313 voturi, reușind, astfel, să ajungă în Consiliul Local Roman. Se poate presupune că voturile au venit mai ales din cartierul Nicolae Bălcescu, acolo unde locuiește consilierul local. Așadar, cei care l-au votat pe Sorin Cazan ar fi putut fi rudele, prietenii, cunoștințele, vecinii și oamenii pe care i-a întîlnit la biserică. În consecință, orice romașcan care are o mie de prieteni și vrea să fie activ din punct de vedere politic poate spera că va prinde un loc în viitorul Consiliu Local, atît timp cît prezența la vot se va păstra în marja de 40%-50% față de numărul de alegători înscriși pe listele de vot.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!