Duminică, 13 noiembrie, CSM Roman a evoluat, în deplasare, de la ora 18, pe terenul echipei CSM Cetate Devatrans, într-un meci contând pentru etapa a 10-a a Ligii Naționale de handbal feminin.
Jucătoarele romașcane antrenate de Gheorghe Covaciu s-au impus fără probleme în fața ultimei clasate, cu scorul de 35-18, după ce la pauză CSM Roman conducea cu 19-8. Pentru CSM Roman au marcat: Popescu – 8 goluri, Agrigoroaei – 6, Stoleru – 5, Glibko – 4, Iuganu – 4, Tomescu – 3, Chitacu – 2, Vartic – 1, Cîlici – 1, Dinu – 1.
„Fetele au intrat în joc cu o determinare bună, au luat jocul în serios din primele minute și am câștigat partida. Felicit întreaga echipă pentru jocul prestat. Suntem într-o ușoară creștere de formă, avem o determinare foarte bună mai ales pe faza de apărare și pe ducerea mingii pe faza a doua, acolo unde am câștigat jocul și unde s-a făcut diferența de scor”, a declarat antrenorul principal al CSM Roman, Gheorghe Covaciu.
În cadrul etapei a zecea a Ligii Naționale de handbal feminin au mai fost programate partidele: U Cluj – Dunărea Brăila 30-18 (miercuri, 9 noiembrie), Măgura Cisnădie – Danubius Galați 19-20 (sâmbătă, 12 noiembrie), CSM Bistrița – CSM București 25-35, HCM Râmnicu Vâlcea – HC Zalău 25-29 (duminică, 13 noiembrie), Corona Brașov – SCM Craiova (luni, 14 noiembrie). Unirea Slobozia a stat.
Etapa viitoare, CSM Roman va evolua pe teren propriu, joi, 17 noiembrie, în compania HCM Râmnicu Vâlcea.
Clasament:
| 1 | CSM București | 10 | 9 | 0 | 1 | 305 | 203 | 27 |
| 2 | Dunărea Brăila | 9 | 7 | 1 | 1 | 236 | 220 | 22 |
| 3 | Corona Brașov | 9 | 5 | 1 | 3 | 234 | 220 | 16 |
| 4 | HC Zalău | 9 | 5 | 1 | 3 | 222 | 216 | 16 |
| 5 | CSM Bistrița | 9 | 5 | 0 | 4 | 254 | 251 | 15 |
| 6 | SCM Craiova | 8 | 4 | 1 | 3 | 211 | 204 | 13 |
| 7 | HCM Rm. Vâlcea | 9 | 4 | 1 | 4 | 221 | 224 | 13 |
| 8 | Măgura Cisnădie | 9 | 4 | 1 | 4 | 218 | 238 | 13 |
| 9 | CSM Roman | 9 | 3 | 3 | 3 | 225 | 207 | 12 |
| 10 | U Cluj | 9 | 3 | 1 | 5 | 232 | 224 | 10 |
| 11 | Danubius Galați (*) | 10 | 3 | 0 | 7 | 196 | 226 | 8 |
| 12 | Unirea Slobozia | 9 | 1 | 2 | 6 | 227 | 252 | 5 |
| 13 | Cetate Deva | 9 | 0 | 0 | 9 | 191 | 287 | 0 |
* – echipă penalizată cu un punct pentru folosirea unei jucătoare în stare de suspendare











Popescu 7, Glibko 6, Iuganu 5, Agrigoroaei 5, Stoleru 5..etc