După 13 ani de muncă în Grecia, un localnic din Nisiporeşti a deschis în Horia un atelier de construcţie a monumentelor funerare.
Afacerile cu monumente funerare par să fie pe linie moartă.
Ioan Ghiujan este administratorul unui atelier de construcţie a monumentelor funerare, deschis în zona industrială a comunei Horia, şi a unei balastiere în satul Nisiporeşti, comuna Boteşti.
„Am deschis atelierul din Horia în anul 2007 şi, după cinci ani, balastiera din Nisiporeşti. Când am început afacerea, se construia mult. Oamenii nu se uitau la bani. Ridicau case cu banii câştigaţi în străinătate şi îşi puteau permite să se îngrijească şi de cei trecuţi dincolo. Lucrurile au mers bine până când a venit criza. Acum, abia dacă se ridică o casă pe an în sat, iar clienţii care solicită monumente funerare sunt din ce în ce mai puţini”, spune Ioan Ghiujan.
Cum prea puţini localnici au bătut la poarta lui Ioan Ghiujan anul trecut, administraţia publică locală de la Boteşti l-a cooptat într-un proiect de construire a unui monument pentru eroii căzuţi pe câmpurile de luptă. SC Ghiujan Construct SRL din Nisiporeşti, comuna Boteşti, pe care o administrează, a dat obiectivul la cheie, însă primăria nu a avut bani să achite factura. Ioan Ghiujan a înţeles situaţia şi a acceptat, gândindu-se că este mai bine să primească banii mai târziu decât să nu câştige nimic.
Întreprinzătorul are 42 de ani, este căsătorit şi are doi copii. Timp de 13 ani a muncit în construcţii, departe de casă şi de familie, în Grecia. Și-a adus şi copiii în Grecia, dar au fost nevoiţi să se întoarcă.
„Nu reveneam în ţară dacă Grecia nu ar fi fost afectată de criză. Am lucrat în construcţii şi m-am gândit să-mi fac o afacere acasă, cu banii câştigaţi în afară”, a spus întreprinzătorul.
Afacerea cu monumente funerare nu a mers aşa cum şi-a dorit.
„Preţurile sunt pentru toate buzunarele. Încep de la 600 de lei, dar diferă în funcţie de mărime şi materialul utilizat – beton sau marmură. Cu toate acestea, iarna trăim cu ce muncim vara, iar vara numărăm clienţii pe degete”, spune Ioan Ghiujan. Deoarece afacerea nu-i merge conform calculelor, întreprinzătorul va scoate din mânecă planul B pentru a supravieţui: „Dacă voi găsi de lucru în străinătate, sunt decis să plec”.










si care e ideea articolului?
Vrei sa mregi dupa Miluca!
si uite asa isi mai face omuletul un pic de reclama gratis…
dar cum zicea si mama omida: ce legatura are moartea cu afacerea omului? sa faca contract cu moartea mai bine decat cu primaria