Ortodocşii şi catolicii intră luni în Săptămâna Patimilor, o perioadă în care credincioşii se pregătesc pentru marele praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Săptămâna Mare, denumită şi Săptămâna Patimilor, este ultima săptămână a Postului Paştelui. În această perioadă se fac slujbe pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ înainte de răstignire şi învierea lui. Postul negru este ţinut în credinţa că Dumnezeu îl va feri, pe cel care posteşte, de toate bolile, îl va face să fie sănătos, îi va merge bine tot restul anului şi-l va ajuta la necazuri şi la nevoi. Tradiţia populară spune că în această săptămână se face curăţenie în casă şi în curte pentru ca în ziua de Paşti totul să strălucească de curăţenie. Muncile la câmp sunt permise numai până miercuri. După această zi, bărbaţii le vor ajuta pe femei la treburile gospodăreşti.
În Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească şi împărtăşească. Vopsitul ouălelor în roşu se face în Joia Mare, urmând ca în Sâmbăta Mare să se coacă pasca şi cozonacul, ce vor fi aduse la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite. În această zi sunt prăznuite: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă. Există şi câteva superstiţii referitoare la această zi. Nu este bine să se doarmă în Joia Mare, căci cine doarme în această zi va rămâne leneş un an întreg. În Vinerea Mare nu se mai slujeşte Sfânta Liturghie. Se ţine post negru şi nu se lucrează. Nu se trag clopotele la biserici, iar morţii se conduc la groapă numai în bătaie de toacă. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapă a tânguirii lui Hristos. La sfârşitul slujbei se înconjoară biserica cu Sfântul Aer pe sub care trec, apoi, toţi credincioşii. Numit şi Epitaf, Sfântul Aer este o pânză de in sau de mătase, de catifea sau de muşama pe care se afla imprimată, brodată ori zugrăvită icoana înmormântării Domnului. Epitaful simbolizează trupul mort al lui Hristos. Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştelui, când gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiţionale, definitivează curăţenia şi fac ultimele retuşuri la hainele pe care le vor îmbrăca la Înviere şi în zilele de Paşti.
În această zi se sacrifică mielul şi se prepară drobul, friptura şi borşul de miel. La miezul nopţii, oamenii pornesc în linişte spre biserică. După ce iau lumina, merg la cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi aprind lumânări, pentru ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol