Creșă nouă construită în bazar

HomeSocial

Creșă nouă construită în bazar

Administrația locală din Roman a stabilit locul construcției unei noi creșe în oraș, după ce un program de amenajare a 138 de creșe noi în întreaga țară a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Locația pentru noua creșă din Roman a fost stabilită chiar în zona unde anterior a funcționat bazarul din oraș, în zona străzii Renașterii, proiectele de hotărâre necesare acestui demers fiind aprobate de consilierii locali în ședința de joi, 30 septembrie.

„În cadrul ședinței Consiliului Local, am venit cu propunerea ca pe o suprafață de 7.797 de metri pătrați din terenul pe care anterior a funcționat bazarul să fie construit viitorul centru pentru antepreșcolari. Mă bucur că ideea a fost agreată și votată în unanimitate, considerând împreună că zona este una potrivită, aflându-se în proximitatea Parcului Zăvoi și a zonei ANL cu populație tânără. Totodată, suprafața generoasă de aici ne va permite crearea unui adevărat campus pentru cei mici prin construirea unei noi grădinițe – proiect pe care, de asemenea, îl avem previzionat. În luna octombrie, toată documentația va fi depusă la Compania Națională de Investiții, care va asigura finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei.

Anterior, municipalitatea intenționase să propună o altă zonă pentru construirea noii creșe, în zona Spitalului Vechi, dar terenul aflat la dispoziție nu întrunea condițiile de suprafață necesare, nici de planeitate, a mai afirmat primarul Achiriloaei, care a mai precizat că, după realizarea acestor proiecte, pentru activitățile specifice de tip bazar sau cele pentru bâlciul anual, atunci când condițiile de pandemie o vor permite din nou, vor fi propuse alte locații.

 

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0