HomeActualitate

Coșul de fum, veșnica problemă

Coșul de fum necurățat sau neprotejat termic a fost cauza a trei incendii care au avut loc vineri, în zona Romanului.

Prima intervenție a avut loc la ora 13.52, când şase subofiţeri din Detaşamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la podul unei locuinţe din satul Cotu Vameș. Au ars aproximativ doi metri pătrați de tavan din scândură și funiginea  depusă pe coşul de fum.

La ora 19.46, cinci subofiţeri din Detaşamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din satul Horia. De data aceasta a ars doar funinginea depusă pe coşul de fum.

A treia intervenție a avut loc la ora 22.15. Cinci subofiţeri din Detaşamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la podul unei locuinţe din satul Buhonca, comuna Doljeşti. A ars aproximativ  un metru liniar de grindă.

Pagubele produce de aceste incendii au fost minore, dar pompierii atrag atenția asupra măsurilor de prevenire ce trebuie luate pentru a evita izbucnirea flăcărilor, fiindcă au fost și cazuri in care a fost distrusă munca de-o viață a unei familii.

Comentarii

WORDPRESS: 0