Prima paginăActualitateRural

Copil opărit din neatenţie

Dimensiune text

O fetiţă de un an, din satul Solca, comuna Oniceni, a ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute, la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, cu arsuri termice, pe 9% din suprafaţa corpului, după ce s-a opărit cu apă fierbinte, într-un moment de neatenţie a părinţilor.

„Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ a fost solicitat la locuinţa unei familii din Solca, Oniceni, pe motiv că un copil s-a opărit cu apă ferbinte. S-a constatat că nu este vorba de neglijenţă familială, ci de un accident casnic nefericit. Pacienta a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, pentru a primi îngrijirile medicale adecvate”, a declarat Mihaela Olaru, asistenta-şefă a Serviciului de Ambulanţă Neamţ.

Acesta a fost cel de-al doilea caz de săptămâna trecută în care un copil lăsat nesupravegheat a ajuns victima unui accident casnic. Marţea trecută, o fetiţă de şase ani, din satul Horia, în timp ce se juca prin bucătărie, a dat peste un ibric cu ceai fierbinte şi s-a ales cu arsuri pe ambele picioare.

COMENTARII

WORDPRESS: 0