Copiii între doi şi şase ani, cărora nu li s-a administrat de patru ori un vaccin antipoliomielitic, vor fi chemaţi, în perioada următoare, la medicul de familie, pentru a primi acest vaccine.
Vaccinarea antipoliomielitică a devenit o prioritate pentru sănătatea publică din România, după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat circulaţia virusului sălbatic polio în Etiopia, Israel, Nigeria, Siria, Afganistan, Somalia, Guineea Ecuatorială, Pakistan şi Irak.
Având în vedere planul de măsuri adoptat ca urmare a declarării de către OMS a urgenţei de sănătate publică de importanţă internaţională, privind răspândirea virusului polio sălbatic, în perioada 1 iulie – 1 decembrie 2014 se va desfăşura în judeţul Neamţ campania de tip „CATCH-UP”, pentru recuperarea restanţierilor la vaccinarea cu Vaccin Poliomielitic Inactivat (VPI), la copiii cu vârste între doi şi şase ani, care nu au în antecedente cel puţin patru doze. Recuperarea restanţierilor se face la medicul de familie.
În acest moment, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) NEAMȚ are în stoc 4.061 de doze de VPI.
„Poliomielita sau paralizia infantilă este o boală specific umană, foarte contagioasă, provocată de un enterovirus care atacă sistemul nervos central, provocând paralizii în aproximativ 1% din cazuri. Nu există un tratament pentru aceasta maladie virală acută, iar recuperarea este foarte dificilă, soldată cu sechele grave pentru întreaga viaţă.
Profilaxia specifică este asigurată prin vaccinarea copiilor, conform Programului Naţional de Vaccinări”, a declarat medicul Roxana Pipirigeanu, şefa Compartimentului Epidemiologic din cadrul DSP Neamţ.
Medicii specialişti reamintesc părinţilor că vaccinarea este cea mai eficientă şi sigură măsură de prevenire a unor boli transmisibile şi că un copil nevaccinat este expus la îmbolnăvire şi complicaţii care, uneori, pot duce la deces. Medicii de familie vor fi cei care vor decide momentul şi data vaccinării, în funcţie de vârsta şi starea de sănătate ale fiecărui copil.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol