Prima paginăSport

Copiii au plăcerea de a juca handbal

Dimensiune text

Micii handbalişti din Roman au participat la Memorialul „Marcel Păunică”, în Bacău.

Echipa de minihandbal, băieţi, a CSȘ Roman s-a bucurat şi a jucat la turneul memorial „Marcel Păunică” desfăşurat în Bacău, în 24 ianuarie. Copiii sunt cei care învaţă, care sunt atenţi şi receptivi la toate. Foarte important este exemplul pe care îl dau cei maturi. Cei mai bine intenţionaţi nu par să mai facă faţă avalanşei nocive care îndeamnă la incultură sau anti-sănătate. Învăţământul şi sportul au făcut totdeauna echipă foarte bună şi acest lucru s-a văzut şi la competiţia amintită, la care s-au întâlnit copii de la categoriile juniori II, juniori III şi juniori IV, cei mai mici fiind născuţi în anii 2004 şi 2005. S-au întâlnit şi s-au cunoscut copii din: Bucureşti, Piatra Neamţ, Buzău, Odorheiu Secuiesc, Buhuşi, Bacău şi Roman.

Mai multe ne spune profesorul Ioan Ciprian Moise: „Deşi sunt la început de drum şi lipsiţi de experienţă competiţională, micii romaşcani au surprins prin entuziasm şi dăruire. La aceste vârste fragede, cel mai important nu este rezultatul, ci plăcerea jocului, dar şi formarea şi educarea. Handbalul este un sport educativ. Romanul a participat cu sportivi de la grupa mică, născuţi în 2004 şi 2005, proveniţi de la aproape toate şcolile din oraş şi din localităţile Ion Creangă, Tămăşeni şi Adjudeni. Motivaţia principală este de a deschide poarta acestor copii către performanţă şi înaltă performanţă. Copiii s-au împrietenit ori s-au revăzut şi au reîmpărtăşit bucuria de a fi împreună, indiferent din ce mediu provin. Tuturor le place handbalul, le place sportul. Sunt copii din familii de foşti sportivi, sunt copii care au asistat la meciurile HCM Roman de la Sala Sporturilor şi sunt şi copii care, pur şi simplu, au venit la selecţie pentru că le-a plăcut, din auzite sau din instinctul lor de a fi naturali. Toţi sunt bine primiţi. Nu este pentru prima oară când putem face o asemenea deplasare, care nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul direct al domnului profesor Petru Sandu, directorul Liceului cu Program Sportiv Roman, care ne-a asigurat transportul şi echipamentul sportiv, care a sprijinit şi sprijină sportul în Roman”.

Competiţia din Bacău a fost organizată la iniţiativa antrenorilor Gabriel Armanu şi George Călin, foşti jucători în prima ligă de handbal a României, la fel ca şi Ciprian Moise, în memoria regretatului Marcel Păunică, fost antrenor principal la lotul naţional de juniori, campion naţional cu CSȘ Bacău, antrenor la echipele de seniori ale Știinţei (Universitatea) Bacău.

COMENTARII

WORDPRESS: 0