Roman, Neamț
Căutare site

Copii sub protecţia Bunei Vestiri

40 de copii cu dizabilităţi sunt instituţionalizaţi în cadrul Complexului de Servicii „Romaniţa” din Roman. Copiii au parte de grija personalului din centru, dar acesta nu poate suplini afecţiunea părinţilor.

Paraclisul „Buna Vestire” din cadrul Complexului de Servicii „Romaniţa” din Roman se pregăteşte pentru a-şi sărbători hramul. Semnele prezenţei lui Dumnezeu în acest complex, singurul centru maternal din judeţ, sunt progresele pe care copiii instituţionalizaţi le înregistrează cu ajutorul specialiştilor.

„Cea mai mare parte a copiilor instituţionalizaţi din Complexul de Servicii «Romaniţa» suferă de un handicap locomotor sau neuropsihic, de malformaţii congenitale. Avem în grijă 40 de copii din întreg judeţul Neamţ, unii dintre aceştia cu multiple diagnostice pentru care recuperarea este extrem de dificilă, dacă nu imposibilă”, a precizat economist Elena Bozoancă, directorul Complexului de Servicii „Familia Mea”.

romanitaCopiii ajung în centru direct din spital, de le primele zile de viaţă, pentru că familia nu-i acceptă. „Cei mai mulţi dintre copii sunt aduşi din maternităţi. Copiii provin din medii sărace, din familii monoparentale, cu probleme psihice sau cu mama plecată în străinătate. Sunt copii cu nevoi speciale care necesită o atenţie deosebită. Oricât de mult se lucrează cu aceşti copii, prezenţa părinţilor în viaţa lor este foarte importantă. Din păcate, personalul care lucrează în Complexul de Servicii «Romaniţa» este insuficient”, a spus directorul complexului.

Cei mai mulţi dintre părinţi au o reacţie de respingere pentru copilul bolnav.

„Mi-amintesc de o fetiţă din comuna Secuieni care a stat în centru până la vârsta de şase ani. Mama avea o viaţă dezordonată şi nu a păstrat legătura cu fetiţa. Deşi bunica avea o gospodărie frumoasă, când i-am dus fetiţa acasă, împreună cu asistentul social, nu a vrut să o accepte. Era o fetiţă frumoasă. Puteai comunica cu ea. Era imposibil să nu-ţi fie dragă. Am plecat din curtea bunicii cu sufletele îndoite pentru că ştiam că am lăsat copila într-un mediu lipsit de afecţiune”, a spus directorul instituţiei.

Sunt şi multe situaţiile în care familiile sunt preocupate de soarta copiilor lor.

„A fost adusă în centru o fetiţă de câteva luni pe care o hrăneam cu seringa. Eram sceptici în privinţa evoluţiei stării de sănătate. Nu credeam că îşi va mai reveni, dar Dumnezeu a făcut minuni şi familia a venit să o ia acasă”, a spus directorul Elena Bozoancă.

Intervenţia terapeutică reprezintă o componentă importantă în tratamentul copiilor cu dizabilităţi.

„Avem o colaborare foarte bună cu doctorul Constantin Iordache, de la Spitalul de Copii «Sfânta Maria» din Iaşi, medic primar pediatru şi medic specialist cardiolog. Medicul Iordache are un parteneriat cu Centrul Micromedica din Roman. Prin această colaborare, putem să facem şi noi consultaţii medicale de specialitate pentru copiii noştri în Roman, fără să mai facem deplasări la Iaşi”, a spus directorul Elena Bozoancă.

Copiii cu dizabilităţi au nevoie de reintegrare socială.

„Progresele sunt mici, în cazul unor dizabilităţi severe. Dacă are un diagnostic precum encefalopatia, care este o infirmitate motorie, atunci nu putem vorbi de progrese. Sunt de şase ani în centru. La început am fost foarte afectată de cazurile pe care le vedeam aici. Mi se părea că sunt suferinţe prea mari pentru un singur copil şi că sunt prea mulţi copii bolnavi la un loc”, a spus kinetoterapeutul Virginia Cisnoc.

Al doilea serviciu care se desfăşoară în cadrul instituţiei este centrul maternal. Adolescente gravide sau care au născut deja găsesc aici adăpost pentru o perioadă determinată.

„Eliminăm, prin acest serviciu, riscul ca mama să-şi abandoneze copilul. Cele mai multe sunt tinere care au devenit mame întâmplător şi pe care părinţii le alungă de acasă pentru că le consideră o ruşine pentru familie”, a spus directorul Complexului de Servicii „Romaniţa”. La aceste acte de binefacere, solidaritate umană și responsabilitate civică se adaugă serviciul de primire urgenţe în care sunt aduşi copiii şi preşcolarii, victime ale violenţei în familie.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.