Staţiile publice de călători din zona Romanului sunt verificate de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean. Luna trecută, între transportatorii din zona Romanului a izbucnit un conflict din cauza acordării unei licenţe de transport pentru curse regulate speciale.
O comisie din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ a verificat, în ultimele zile, toate staţiile publice din zona Romanului, care sunt pe trasee intrajudeţene. Reprezentanţii Compartimentului Transporturi din cadrul CJ Neamţ au discutat şi cu primarii din localităţi, dar şi cu unii transportatori, scopul principal fiind acela de a stopa conflictele între transportatorii care au curse regulate pe un traseu şi transportatorul care are curse regulate speciale pe acelaşi traseu.
„Se verifică staţiile pentru cursele regulate speciale, dacă este respectat programul şi alte aspecte ce ţin de această activitate. Există discuţii, pentru că unii transportatori au reclamat nerespectarea programului din partea concurenţilor, cu scopul de a le lua din călători”, a afirmat Dan Manoliu, vicepreşedintele CJ Neamţ. Acesta a adăugat că intenţionează să iniţieze un plan de control pe parcursul acestui an.
În luna decembrie 2014, o hotărâre de Consiliu Judeţean a stârnit reacţii din partea unui grup de transportatori din zona Romanului. Reprezentanţii firmelor Solelga Com SRL, Piacor Com SRL, Ulderic Prest SRL, Gabiant SRL şi Cristur SRL au acuzat firma Pristyl de concurenţă neloială. Prin hotărârea de Consiliu Judeţean, Pristyl a primit licenţă de traseu pentru curse regulate speciale pe traseele celorlalţi transportatori, întrucât are în derulare un contract cu firma TRW de a transporta muncitorii din zona Romanului de acasă la firmă şi retur. Transportatorii care fac curse regulate – adică pentru toţi călătorii, fie abonaţi sau nu – consideră că introducerea unui alt operator pe traseele lor este o practică neloială, care le produce pierderi. Hotărârea de Consiliu Judeţean a fost contestată la Prefectura Neamţ.










dar un plan de control cind faceti sa se scoata aceste rable de autobuze din circulatie. nu va utati in ce conditii mizere se transporta calatori si inghesuiti ca saci de cartofi?cine acorda aceste liciente la asemenea conditii conditii de transpot.nu au nici cele mai elementare coditii de transport persoane nu mai vorbim de comfort!sa va fie rusine de bataia de joc care o faceti.sper sa va bata si voua DNA-aul la usa ca corupti si nesimtiti mai sunteti.