Prima paginăPolitica

Contre USL – APEL în campania electorală

Dimensiune text

După ce USL a depus o plîngere penală împotriva directorului Poliției Locale și a unor angajați ai Primăriei, doi agenți ai Poliției Locale se plîng că au fost înjurați de reprezentanți ai USL. USL a fost amendată pentru nerespectarea regulilor de afișaj electoral.

 

Campania electorală devine, la Roman, din ce în ce mai dură și mai neproductivă, pe măsură ce se apropie data alegerilor locale. Săptămîna trecută, reprezentanții USL Roman au depus mai multe plîngeri penale împotriva unor polițiști locali, împotriva unor angajați ai Primăriei Roman, alții decît lucrătorii Poliției Locale, dar și împotriva lui Daniel Cazacu, directorul Poliției Locale Roman.
Motivul îl reprezintă mai multe flag-uri electorale, cu sigla USL și care îl reprezentau pe candidatul USL la președenția Consiliului Județean Neamț, Vasile Pruteanu. Respectivele flag-uri erau montate de-a lungul bulevardului Roman Mușat, pe stîlpii de iluminat public aparținînd Primăriei Roman și pe stîlpii aparținînd E-ON Moldova. Miercuri, acestea au fost date jos de polițiști locali și de angajați ai Primăriei Roman.

În aceeași zi, conform spuselor reprezentanților Poliției Locale și ai Primăriei, viceprimarul George Lazăr, membru USL, i-ar fi jignit pe doi dintre agenții Poliției Locale. „Doi agenți au înaintat o plîngere scrisă, susținînd că ar fi fost jigniți de viceprimarul George Lazăr. Incidentul s-ar fi petrecut miercuri, 16 mai, în jurul orei 20, în fața Hotelului Roman. Nu credem că face parte din atribuțiile funcției de viceprimar să adresezi injurii reprezentanților Poliției Locale„, a susținut directorul Poliției Locale, Daniel Cazacu.

În replică, viceprimarul George Lazăr susține că afirmațiile reprezintă „o făcătură” politică. „Nu s-a întîmplat așa ceva. După ce ni s-au demontat mai multe bannere și flag-uri stradale, reprezentanții USL au formulat plîngeri penale împotriva reprezentanților Poliției Locale. Probabil, în contrapartidă, ei vin acum cu mizerii de acest gen. Mie nu-mi stă în caracter să vorbesc așa și nici să mă cert cu Poliția Locală, chiar dacă reprezentanții acesteia ne amenință copiii care se ocupă cu afișajul și le dau amenzi de 150 – 300 lei, apoi ne confiscă materialele electorale și scările utilizate pentru montarea afișelor. Domnul Daniel Cazacu poate să facă remarci personale, însă problemele de care trebuie să se ocupe nu țin de jocurile politice, ci de ordinea și liniștea din municipiu„, a susținut George Lazăr.
Reprezentantul USL a mai precizat că romașcanii „nu trebuie să îi voteze pe cei care înjură mai tare, ci pe cei care aduc în dezbatere proiecte, idei și soluții„.

În replică, primarul Laurențiu Dan Leoreau, candidatul Alianței Electorale Populare Progresiste Europene Liberale (APEL) pentru conducerea Primăriei Roman, a subliniat faptul că USL a fost amendată de Poliția Locală pentru lipirea de afișe și materiale electorale în zone interzise, amintind că E.ON Energie România interzisese  utilizarea stîlpilor pentru afișajul electoral. „Cei doi agenți ai Poliției Locale au depus o plîngere pentru ultraj, iar USL a fost amendată. Lansez o nouă invitație la o campanie electorală civilizată către contracandidații mei„, a spus primarul Laurențiu Dan Leoreanu.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 7
  • right 10 ani

    politia locala nu e societate ca sa aiba director, desi asta e posibil sa fi devenit

    • Andrei 10 ani

      alte servicii din primarie sunt societati de au directori!? idiot man!

      • right 10 ani

        si daca seful politiei locale e director, inseamna ca subordonatii sunt muncitori,functionari de birou…si cand suni la 112 o sa intervina secretara directorului sa te salveze de prostie

        • Andrei 10 ani

          Pune mana pe o carte de a9a-a10a de economie, conta si dupa stam de vorba!
          Politia Locala apartie de Administratia locala! Cap de droghie!
          Sigur esti de la pp-dd!

  • ioan 10 ani

    Buna. Domnulee primar toata stima si respectul, insa . Da exista un insa. Credeam ca tot ce spuneti e adevarat insa nu se poate sa fie adevarat ce am auzit acum cateva zile. Cum e posibil sa se vina si sa se stea la rand in primarie ca la piata la cabinetul celor doua asa zise avocate, care Dumnezeu stie cum au ajuns? Mai intai am stat la rand la parter iar acum vine lumea mai sus in primarie. Cum e posibil? Nu pot intelege, sincer. Sa vina lumea ca la piata acolo? Eu spun sa privatizati tot spatiul primariei pentru toti avocatii si poate facem un ban la buget. Ne privatizam ce dracu. Si in plus e si concurenta pentru un pret mai bun, nu? In rest sa faceti ce spuneti.

    • Internationalistul 10 ani

      Ce ati vrea de la primaria unui amarat de oras , unde toti ciolanarii/candidatii la ciolan fura de rup?

  • INDEPENDENT 10 ani

    Rusine, Rusine, Rusine.

    Ce s-a intamplat astazi in sedinta consiliului local la Roman este revoltator. Este semnalul a ceea ce se va intampla daca USL-asii mai ajung vreodata la putere.
    Bataie de joc la adresa cetateanului, dispret total fata de romascani, risipa banului public. Sunt timpuri nu de mult apuse la Roman, dar care nu trebuie sa revina.
    Cu ce drept consilierii locali ai USL nu permit tinerilor intrarea in noile case ANL?
    Cu de la cine putere preacuratii, precinstitii, preavrednicii USL-asi de stanga-centru-dreapta se opun modificarii „modificarii” lui Ponta? In speranta ca vin ei, modifica ei „modificarea” si pleaca cu banii la partid?

    In Roman NU S-A FACUT SI NU SE FACE POLITICA!

    Aici conteaza OMUL si ECHIPA LUI!

    Azi USL-ul a pierdut cel putin 2.000 de voturi. Daca le dam sansa sa conduca consiliul local, sa nu ne asteptam sa se mai faca ceva, sa nu avem pretentii de la primarul Leoreanu sa se tina de cuvant.
    Se vor tine de cuvant altii: Gaz metan de la CORDUN GAZ (firma baronilor locali PSD) si energie electrica de la GREEN ENERGY (firma baronilor locali PNL).

    Si, intradevar, facturile vor fi mai mici cu 50%, asta pentru ca pretul pe Kwh sau pe metrul cub de gaz va fi mai mare cu 250%. Si atunci inchidem robinetul. Calcul simplu, oameni simpli, ce inteleg ei?