Consiliul Județean Neamț susține proiectul „Vinerea Verde“

HomeSocial

Consiliul Județean Neamț susține proiectul „Vinerea Verde“

Consiliul Județean (CJ) Neamț se alătură campaniei „Vinerea Verde“, lansate de Ministerul Mediului, și vineri, 12 martie, majoritatea angajaților instituției a renunțat la mijloace de transport poluante, informează CJ Neamț.

„Consiliul Județean Neamț susține inițiativa Ministerului Mediului și sunt bucuros că angajații au fost de acord să înlocuiască, astăzi, mașinile personale cu mijloacele de transport alternative: bicicletă, trotinetă, transport în comun, mers pe jos sau mașini electrice. Este un pas mic, dar important și, prin această campanie, demonstrăm că ne putem schimba viziunea despre transport, contribuim la reducerea poluării și suntem un exemplu pentru copii, pe care îi încurajăm să meargă mai mult pe jos. Este o acțiune, la care am decis să aderăm fără nicio ezitare!“, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

CJ Neamț a accesat fonduri europene pentru a introduce transportul ecologic în comun în municipiul Piatra Neamț și în localitățile învecinate.

„Instituția pe care o conduc are în derulare două proiecte cu finanțare europeană pentru achiziționarea a 41 de autobuze electrice, care vor circula în municipiul Piatra Neamț și zonele învecinate. Îmi doresc să introducem cât mai rapid transportul ecologic și să înlocuim autobuzele vechi cu unele noi, moderne, nepoluante și nezgomotoase, și să asigurăm confort călătorilor, inclusiv persoanelor cu dizabilități. Odată cu aducerea noilor mijloace de transport în comun, se vor amplasa stații de încărcare rapidă și lentă pe trasee pentru autobuze și se va moderniza și extinde autobaza societății Troleibuzul“, a mai declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat vineri, 12 martie, campania „Vinerea Verde”, o inițiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu mașinile personale în marile orașe. Sub sloganul „STOP! Azi mașina stă pe loc!”, această campanie încurajează utilizarea transportului alternativ de către angajații din instituțiile publice în scopul reducerii poluării și implicit, a emisiilor de carbon. „Vinerea Verde” își propune ca, până la sfârșitul acestui an, cel puțin unul din patru angajați să vină în ultima zi lucrătoare a săptămânii la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun și să renunțe astfel, pentru o zi, la autoturismul personal.