La iniţiativa şi cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec” din Roman a avut loc joi, 8 octombrie, prima ediţie a concursului „Receptarea cultului Sfintei Parascheva în Biserica Ortodoxă Română”. Acest concurs a fost organizat în contextul activităţilor cultural-religioase dedicate zilelor sfintei Parascheva, ocrotitoarea Eparhiei Romanului şi Bacăului şi a Catedralei Arhiepiscopale.
La concurs au participat elevi de la clasele a XI-a şi a XII-a, coordonaţi de preot profesor Bogdan Ciobanu. Invitaţi la eveniment au fost arhimandrit Andrei Ioniţă, eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale, şi preot Valentin Băltoi, consilier cultural.
Câştigătorii concursului au fost premiaţi de ÎPS Ioachim. „Este prima ediţie a concursului «Receptarea cultului sfintei Parascheva în Biserica Ortodoxă Română» la care au participat elevii noştri. Sperăm ca acesta să continue şi în anii următori şi să se bucure şi de participarea elevilor seminarişti care învaţă în toate liceele teologice din Moldova”, a precizat preot doctor Ionuţ Alexandru Amărinii, directorul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol