Scriitorul Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamţ, a iniţiat un proiect cultural prin care îşi propune readucerea în prim plan a personalităţii scriitorului romaşcan Max Blecher. Proiectul constă în organizarea unui Concurs Internaţional de Proză „Max Blecher”, manifestare care va cuprinde şi mese rotunde la care scriitorii vor pune în valoare şi promova opera marelui scriitor.
Scriitorul Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamţ, are în lucru un proiect îndrăzneţ. Omul de cultură nemţean şi-a propus ca, în partea a doua a acestui an, să organizeze, la Roman şi Piatra Neamţ, prima ediţie a Concursului Internaţional de Proză „Max Blecher”.
„Vrem să readucem în actualitate personalitatea şi opera romancierului Max Blecher, mai bine cunoscut în străinătate – unde opera lui a fost tradusă în mai multe ediţii – decât în România, mai bine cunoscut la Bucureşti decât la Roman. La acest concurs vor fi invitaţi să participe scriitori din România şi din străinătate, cu lucrări în limbile engleză şi franceză, care vor fi evaluate de un juriu internaţional. Câştigătorului acestui concurs i se va realiza traducerea lucrării prezentate în concurs în limba română. Avem nevoie de branduri culturale reale care contează în spaţiul nemţean, naţional şi european. În opinia mea, alături de Sergiu Celibidache trebuie să stea şi Max Blecher. Am vorbit cu primarul municipiului Roman, profesorul Laurenţiu Dan Leoreanu, şi a fost întru totul de acord cu acest proiect. Nu ştiu dacă va fi cea mai izbutită ediţie, dar pornesc la drum cu mult curaj şi voi îmbunătăţi din mers fiecare ediţie a manifestării”, a spus scriitorul Adrian Alui Gheorghe, vicepreşedintele PEN Club România, o asociaţie de scriitori creată în 1990 în jurul ideilor nobile şi umaniste promovate de organizaţia mondială PEN International.
În realizarea acestui proiect, directorul instituţiei de cultură va cere, spune acesta, sprijinul financiar şi logistic de la Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român.
Manifestarea va fi un prilej pentru organizatori să iniţieze, împreună cu oamenii de cultură, colocvii tematice privind viaţa şi activitatea lui Max Blecher.
Romaşcanii fac eforturi să-l readucă pe Max Blecher în actualitate

Criticul literar Doris Mironescu a fost premiat de Academia Română pentru lucrarea „Viaţa lui M. Blecher – Împotriva biografiei”
Romaşcanii au făcut câteva încercări de a pune în valoare opera scriitorului Max Blecher. Criticul literar Doris Mironescu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, eseist şi traducător, originar din Roman, este autorul cărţii „Viaţa lui M. Blecher – Împotriva biografiei”. Pentru această lucrare, apărută în anul 2011, la Editura Timpul, Academia Română l-a răsplătit, un an mai târziu, cu premiul „Titu Maiorescu” în domeniul filologiei şi literaturii pentru debut literar. Totodată, teza de doctorat a profesorului Doris Mironescu, intitulată „Marcel Blecher – dincolo de realism”, a surprins aspecte din viaţa şi opera marelui scriitor romaşcan Marcel Blecher.
„Este oraşul nostru, aşa cum l-a văzut romancierul romaşcan acum vreo 80 – 90 de ani, filtrat prin gândirea sa. A-i scrie biografia nu se putea face oricum, ci doar examinând pe rând mai multe ipostaze ale aceloraşi realităţi, mai multe răsfrângeri ale unor experienţe din viaţa sa, privindu-le sistematic din mai multe unghiuri concurente – faptul de a fi născut în provincie, faptul de a fi evreu, copilăria, adolescenţa, dragostea, literatura”, spunea criticul literar.
Academia „Petru Tocănel”, din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, a organizat anul trecut, în luna septembrie, o activitatea culturală dedicată scriitorului Max Blecher. Conferinţa profesoarei Daniela Anechitei, de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, despre viaţa şi activitatea lui Max Blecher, a fost de natură să readucă în actualitate o personalitate romaşcană de talie europeană.
„La noi s-a vorbit despre el în ultimii ani, după ce ecouri din Occident au ajuns în spaţiul românesc. Ne mândrim cu el pentru că este fiu al oraşului nostru şi membru al etniei evreieşti care a fost, după cum se ştie, foarte bine reprezentată la noi. A fost elev al Gimnaziului «Roman-Vodă». Apoi, a plecat la Paris pentru a urma Facultatea de Medicină. Din nefericire, a aflat că este bolnav şi s-a întors în ţară. S-a internat în diverse lăcaşuri de sănătate din străinătate şi, atunci când a înţeles că nu poate face mai mult pentru sănătatea lui, a revenit în oraş, unde părinţii i-au pus la dispoziţie o căsuţă situată la marginea oraşului, pe strada Gheorghe Morţun nr. 4. Până acum doi ani, casa încă exista, însă, când s-a vorbit mai mult despre Max Blecher, proprietarii s-au grăbit să o demoleze şi să construiască acolo o vilă, temându-se, probabil, că imobilul ar putea intra în patrimoniul muzeistic al oraşului. Max Blecher a murit înainte de a împlini 30 de ani. Un destin tragic. Deşi nu aparţine creştinismului, putem spune că Max Blecher ar fi avut vocaţie de mucenic. S-ar fi putut înălţa prin suferinţă şi prin asumarea acestui destin care i-a fost potrivnic, dar care s-a materializat într-o creaţie cunoscută în întreaga lume. Opera sa este apreciată de lumea modernă ca fiind fundamentală atât din perspectiva curentului numit existenţialism, cât şi dintr-o perspectivă ultramodernă, a curentului numit postmodernism”, a spus profesoara Anechitei.
Max Blecher – un Kafka român
Max Blecher s-a născut la 8 septembrie 1909, la Botoşani, într-o familie evreiască mic-burgheză, tatăl său fiind negustor de porţelanuri. Școala primară şi liceul le urmează la Roman. În 1928, după examenul de Bacalaureat, pleacă la Paris, cu intenţia de a urma medicina, dar trebuie să renunţe la studii încă din primele luni, pentru că se îmbolnăveşte grav, având coloana vertebrală atacată de Morbul lui Pott. Este internat şi pus în ghips la sanatoriul din Berck, de pe ţărmul francez al Canalului Mânecii. Timp de un deceniu, până la sfârşitul vieţii, îşi va purta teribila suferinţă prin diverse sanatorii din Franţa, Elveţia şi România. Sfârşitul avea să fie la Roman, la 31 mai 1938.
Cea dintâi carte a scriitorului, placheta de poeme de atmosferă suprarealistă „Corp transparent”, s-a tipărit în 1934, într-un tiraj restrâns. Publicarea celor două romane antume ale scriitorului, „Întâmplări în irealitatea imediată” (1936) şi „Inimi cicatrizate” (1937), se datorează frumoasei prietenii cu Geo Bogza. După război, cărţile sale sunt reeditate în ediţiile îngrijite de Dinu Pillat (1970) şi Saşa Pană (1971, „Vizuina luminată” şi alte inedite), dar adevăratul cult al scriitorului apare după 1990, prin intermediul, în primul rând, al lui Mircea Cărtărescu, un mare admirator declarat al scriitorului.
La o privire atentă, proza lui Cărtărescu, din „Orbitor” sau „Travesti”, nu ar fi arătat astfel fără existenţa literaturii lui Blecher. Deşi a fost de multe ori descris drept „un Kafka român”, faţă de acest alt mare suferind evreu, Blecher a trăit îngrozitoarea boală care l-a ţintuit multă vreme pe patul de suferinţă. Astfel, scrisul său nu este parabolic şi profetic, ci se concentrează spre propria interioritate, spre senzaţii, amintiri, oniric şi viziuni, practicând o necruţătoare autoscopie.
Prozator şi poet, Max Blecher face parte din aceeaşi generaţie literară cu Mircea Eliade sau Anton Holban, scriitori care aduc în spaţiul literaturii române un spirit confesiv fără false pudori, remarcabil graţie unei lucidităţi dilatate de veritabilă febră existenţialistă. Din acest motiv, Max Blecher este considerat de critica literară drept principalul reprezentant al literaturii autenticităţii.













Serios???Casa Mihai Eminescu de la Văratec nu s-a dărâmat?..Poetu’ ,,adevărat,, nu a mişcat un deget! Jenant domnule ,,directore,, de biblis! Faceţi echipă cu un idil care a pus umărul să dărâme casa Marelui Poet??De când atâta ,,culturalizare,, în idialica dv sferă?De când nu vă mai coafează politica v-aţi reorientat???
in sferele inalte ma simţ nemuritor şi rece faţa cu reacţiunili veleitarilor
ling unde am scuipat şi invers interesu poartă cuşma am căştigat de unu singur teribilu concurs de şefie a nierii de la bibliotecă şi mă ocup numa di poveşti las veleitarii s facă munca de jos.