Prima paginăSanatate

Concurs de angajare la Spitalul Roman

Dimensiune text

În luna iunie vor fi scoase la concurs 17 posturi de asistenți medicali.

 

 

Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman s-a întâlnit cu medicii șefi de secție, pentru a pune la punct detaliile referitoare la organizarea concursului pentru ocuparea a 17 posturi de asistenți medicali. De comun acord s-a stabilit ca, pentru a nu se mai repeta situația de la începutul anului – când concursul a fost anulat din motive organizatorice -, acesta să se desfășoare pe parcursul a mai multor zile, în luna iunie. Mai mult, concursul se va organiza după o altă metodologie, care scurtează termenele de organizare și care permite angajarea unui candidat la concurs dacă a obținut minimum nota 7.

„Pentru că sunt foarte multe posturi și vor fi foarte mulți candidați, am considerat că este mai puțin eficient să organizăm concursul într-o singură zi. Am făcut trei comisii. O comisie se va ocupa de specialități paraclinice, unde am grupat posturile de la farmacie, laboratorul de analize, sterilizare și bloc alimentar, iar concursul va fi pe 17 iunie, la ora 11. O altă comisie este cea pentru specialități medicale – Cardiologie, Psihiatrie, Pediatrie și Oncologie -, iar concursul va fi organizat pe 19 iunie, ora 11. Ultima comisie este pentru specialitățile chirurgicale, și anume Chirurgie, Ortopedie și Traumatologie și Anestezie și Terapie Intensivă, concursul urmând să fie organizat pe 25 iunie”, a precizat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul interimar al spitalului.

Conform legii, din fiecare comisie va face parte medicul șef al secției unde urmează să se facă angajarea, directorul medical al spitalului, doi medici specialiști din specialitatea unde urmează să fie angajat candidatul și un reprezentant al organizației profesionale din care face parte viitorul angajat.

[sam id=”3″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 0