Prima paginăSocialEducatie

Colindători la sediul Asociației Francofone

Dimensiune text

Membri ai Asociaţiei Francofone din Roman s-au reunit pentru ultima dată în acest an.

Asociaţia Francofonă din Roman, cu sediul în Primăria Roman, a găzduit, în acest sfârşit de săptămână, ultima întâlnire din 2014 a membrilor acesteia. La eveniment au participat elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”, coordonaţi de profesoara de limba franceză Cristina Mihaela Tărâţă, profesorul Dan Bliderişanu, trezorierul asociaţiei, Ion Munteanu, Iosif Bulai, unul dintre membrii fondatori ai asociaţiei, şi părinţi ai elevilor.

francof 02Din programul reuniunii nu au lipsit poeziile, cântecele şi colindele tradiţionale, prezentate în ambele limbi. Poezii dedicate sărbătorilor de iarnă au interpretat elevii claselor a V-a B – Ioana Baltag, Erika Mocanu şi Amelia Nicolau – şi a V-a C – Martina Blaj, Niculina Postolache şi Tudor Răzmeriţă. Elevele claselor a VII-a C – Silvia Ciobanu, Teodora Nedelcu şi Lucia Cătălin – şi a VIII-a A – Sorina Antoche, olimpică naţională la limba franceză, Theona Stafi şi Cristiana Ursui – au surprins auditoriul cu frumoase colinde de Crăciun. Potrivit tradiţiei, copiii au primit din partea organizatorilor întâlnirii, drept răsplată pentru prestaţia lor, colăcei şi invitaţia de a relua, după vacanţă, activităţile din cadrul asociaţiei.

Asociaţia Francofonă din Roman a fost înfiinţată în urmă cu 22 de ani, de către profesorul Iulian Tătaru. În această perioadă s-au desfăşurat diverse activităţi culturale, prin care s-au marcat evenimente şi personalităţi din Franţa şi România. Asociaţia dispune de un fond de carte important, necesar iniţierii cunoașterii şi aprofundării limbii franceze.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0