HomeActualitateRoman

Colindători la lumina lumânării

Colindătorii de la Liceul Teologic Ortodox “Episcop Melchisedec” din Roman au colindat pe întuneric, la Primăria Roman. Luni seară, în jurul orei 17.00, furnizarea energiei electrice a fost întreruptă în zona centrală a oraşului, inclusiv la Primărie şi Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, după ce un cablu ce face legătura între două puncte de transformare a cedat.

colind 02„A fost o avarie care a afectat mai mulţi consumatori din partea centrală a municipiului Roman. Echipele de intervenţie au reuşit, după aproximativ două ore, să reia furnizarea cu energie electrică la toţi consumatorii”, a precizat Sorin Munteanu, purtătorul de cuvânt al E.ON România.

Reprezentanţii administraţiei locale au discutat cu cei ai E.ON. Pentru continuarea în bune condiţii a concertului de colinde ce se desfăşura, la acel moment, în sala mare a Primăriei Roman, a fost adus un generator. „IPS Ioachim Băcăuanul a spus că, dacă tot este o comemorare, avem prilejul să ne gândim cum era în urmă cu două mii de ani, când nu exista energie electrică. Am adus generatorul şi concertul de colinde a continuat fără probleme”, a precizat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

O avarie similară a avut loc în Roman şi în noaptea de sâmbătă spre duminică.