Colegiul Tehnic „Petru Poni”, gazdă pentru partenerii din cadrul proiectului Erasmus+ „Healthy body, healthy mind”

HomeSocial

Colegiul Tehnic „Petru Poni”, gazdă pentru partenerii din cadrul proiectului Erasmus+ „Healthy body, healthy mind”

Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman derulează, în perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2022, proiectul Erasmus+ „Healthy body, healthy mind”, în care colegiul romașcan are ca partenere școlile: I Liceum Ogólnokształcące im. Tadeusza Kościuszki, w Mysłowicach, Polonia (coordonator european), IES José Miguel BarandiaránBHI – Leioa, Spania și Agrupamento de Escolas Dr. Francisco Fernandes Lopes – Olhão, Portugalia.

În perioada 7 – 11 martie, la Colegiul Tehnic „Petru Poni” a avut loc cea de-a doua întâlnire de proiect, schimburi de grupuri de elevi pe termen scurt, având tema „Acceptă-mă așa cum sunt”. La această întâlnire au participat șase elevi și doi profesori de la liceul din Polonia, șase elevi și doi profesori de la liceul din Spania, precum și patru elevi și doi profesori de la liceul din Portugalia.

Luni, 7 martie, invitații au fost primiți după datina locului, cu pâine și sare, iar directorul Colegiul Tehnic „Petru Poni”, Mirela Mihoc, a adresat oaspeților urările de bun-venit. Elevii romașcani din echipa de proiect le-au prezentat oaspeților școala și le-au oferit informații despre orașul nostru, județul Neamț și posibilele forme de petrecere a timpului liber în aceste zone. Tot luni s-au desfășurat un spectacol oferit de elevii colegiului din Roman, „Accept me as I am”, care a avut ca scop construirea de relații pozitive în grup, o lecție de limba română – cursuri de spargere a barierelor de comunicare și de limbă -, precum și activități de integrare – prezentarea municipiului Roman, activitate de orientare turistică sub îndrumarea profesorului Florin Patraș, de la Clubul Sportiv Roman.

Ziua de marți s-a desfășurat sub deviza, „Sănătos și activ”, a fost organizată o excursie în zona județului Neamț – cu vizitarea Cetății Neamț, a Mănăstirii Neamțului și a Rezervației de Zimbri „Dragoș-Vodă”, elevii participând și la activități sportive.

Miercuri, 9 martie, s-a desfășurat un atelier pentru elevi, cursurile fiind dedicate promovării toleranței, dragostei și empatiei față de ceilalți și au fost create postere și afișe pe această temă. Apoi, elevii împărțiți în echipe internaționale au concurat în diverse competiții sportive, activitățile având loc la Clubul Copiilor Roman, partener local în cadrul acestui proiect. Tot în această zi, elevii au participat la o activitate comună, „Eu printre alții”, alături de tinerii din cadrul Centrului „Sf. Leonard Murialdo” din Roman, realizând flashmob-ul „Dragoste, toleranță, empatie”.

Joi, 10 martie, participanții din cadrul proiectului au asistat la lecția de biologie „Tulburări de alimentație: bulimie și anorexie”, susținută de profesor Loredana Lăpușneanu. Apoi, a fost organizat un atelier pentru elevi cu tema „Îmi plac așa cum sunt”, în cadrul căruia, cu ajutorul psihologului Iulia Talmaciu, elevii au învățat despre emoții pozitive și emoții negative, depresie și anxietate, despre ce este acceptarea de sine, exerciții practice de autoacceptare, dar și despre modalități de a-și menține mintea sănătoasă.

Tot joi, Primăria municipiului Roman a fost gazda delegației echipei Erasmus+, iar primarul Leonard Achiriloaei le-a vorbit oaspeților despre importanța istorică a Romanului și despre cele mai importante obiective ale zonei. Tot joi s-au desfășurat activități sportive sub genericul „Corp sănătos, minte sănătoasă” – cursuri de yoga, ateliere de art-terapie.

Vineri, 11 martie, au fost prezentate materialele produse de elevi în cadrul activităților derulate pe parcursul săptămânii, flashmob-ul și un reportaj foto din excursia din județul Neamț, iar echipa din Roman a organizat un spectacol artistic având tema „România mea frumoasă”. După acordarea diplomelor de participare, activitățile s-au încheiat cu o seară românească – un eveniment de integrare pentru elevi și profesori, care a inclus și o degustare de produse din bucătăria noastră tradițională.

 

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0