Roman, Neamț
Căutare site

Cod galben de vânt puternic și precipitații mixte la munte, până vineri dimineață

Cod galben de vânt puternic și precipitații mixte la munte, până vineri dimineață

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri o atenționare vizând intensificări ale vântului în Carpații Orientali și Occidentali, precum și în vestul Carpaților Meridionali, ninsori viscolite la altitudini de peste 1.700 de metri, în intervalul miercuri, 3 ianuarie, ora 10 – vineri, 5 ianuarie, ora 10.

Conform meteorologilor, în intervalul menționat, în Carpații Orientali și Occidentali, precum și în vestul Carpaților Meridionali, vântul va avea intensificări, cu viteze de 60 – 80 km/h, iar pe creste (în general la altitudini de peste 1.700 de metri), rafalele vor depăși 90 – 100 km/h și va fi viscol. Intensificări ale vântului, cu viteze de 45 – 55 km/h, se vor semnala local și în restul teritoriului.

Totodată, în intervalul miercuri, 3 ianuarie, ora 10 – joi, 4 ianuarie, ora 22, în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali (județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Mureș), temporar vor fi precipitații moderate cantitativ predominant sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1.700 de metri și sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat nou de zăpadă. Se vor acumula cantități de apă de 25 – 30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.