[UPDATE] Cod galben de ploi şi vijelii

Instabilitatea atmosferică specifică acestei perioade va fi resimţită în aproape toată ţara. Vijeliile şi furtunile vor mătura România, fiind cod galben de ploi şi furtuni în 37 de judeţe.

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină
Cod galben de ploi și vînt. Prognoza meteo pentru Paște
Vin zile cu ploi, vînt și grindină

Instabilitatea atmosferică specifică acestei perioade va fi resimţită în aproape toată ţara. Vijeliile şi furtunile vor mătura România, fiind cod galben de ploi şi furtuni în 37 de judeţe.
Miercuri, 25 aprilie
Vremea va deveni instabilã în majoritatea regiunilor, iar înnorãrile vor fi temporar accentuate. Pe arii relativ extinse vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice, intensificãri ale vîntului ce vor lua trecãtor aspect de vijelie şi izolat cãderi de grindinã. Local cantitãţile de apã vor depãşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Valorile termice vor marca o scãdere accentuatã în vest, iar în restul teritoriului se vor menţine peste normele climatologice. Astfel, temperaturile maxime vor fi de la 14…15 grade în Dealurile de Vest pînã la 28…30 de grade în sud-est, iar cele minime se vor situa între 2 şi 12 grade. Presiunea atmosferica va fi în scãdere.

Joi, 26 aprilie
În jumãtatea esticã a ţãrii, îndeosebi în cursul zilei, vor fi înnorãri şi pe arii restrînse, ploi slabe, de scurtã duratã şi posibil descãrcãri electrice. În restul teritoriului, vremea va fi în general frumoasã, iar cerul variabil. Vîntul va sufla slab pînã la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, iar cele minime între 4 şi 12 grade, mai scãzute în depresiuni. Presiunea atmosferica va fi în creştere.

Vineri, 27 aprilie
Vremea va fi caldã şi predominant frumoasã. Cerul va avea unele înnorãri în zona de munte, unde doar izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe de scurtã duratã, iar în rest va fi mai mult senin. Vîntul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade, iar cele minime, în general, între 4 şi 14 grade.

Sîmbătă, 28 aprilie
Vremea va fi deosebit de caldã şi în general frumoasã. Cerul va fi variabil şi izolat, în sud şi sud-est vor fi ploi slabe de scurtã duratã, posibil însoţite de descãrcãri electrice. Vîntul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade, uşor mai scãzute pe litoral, iar cele minime între 5 şi 15 grade.

 

Cum va fi vremea în Roman? Consultați și  http://www.meteo.ro/vremea/180/starea-vremii-in-Roman.html


COMENTARII

WORDPRESS: 0