Cod galben de ploi, de sâmbătă până duminică dimineaţă

HomeActualitate

Cod galben de ploi, de sâmbătă până duminică dimineaţă

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o atenţionare de tip cod galben vizând instabilitate atmosferică accentuată, dar şi disconfort termic accentuat, pentru intervalul sâmbătă, 18 iunie, ora 9 – duminică, 19 iunie, ora 9.

În acest interval, în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, inclusiv judeţul Neamţ, precum şi în zona montană, instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi va cădea grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, local, 15 – 20 l/mp şi, izolat, 30 – 40 l/mp. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor manifesta temporar şi pe spaţii restrânse.

În regiunile sudice, vremea se va menţine caniculară, cu maxime în jurul a 36 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş. În noaptea de sâmbătă spre duminică, 18 spre 19 iunie, temperaturile minime vor fi caracteristice unei nopţi tropicale.

Meteorologii menţionează că precipitaţiile prognozate în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse.

cod galben 18iunie

 

Comentarii

WORDPRESS: 0