HomeRural

Clubul centenarilor din Văleni

Maria Corhăneanu este una din zecile de persoane din comună care au atins suta de ani. Ea va fi sărbătorită de autorităţile locale din Văleni luna viitoare, la împlinirea a 100 de ani de viaţă.

 

După ce a felicitat-o pe Elena Vamanu în luna ianuarie la împlinirea a 105 ani, primarul Ionel Stoleru o va sărbători pe Maria Corhăneanu

După ce a felicitat-o pe Elena Vamanu în luna ianuarie la împlinirea a 105 ani, primarul Ionel Stoleru o va sărbători pe Maria Corhăneanu

Administraţia publică de la Văleni se pregăteşte să mai sărbătorească o consăteancă ce a atins 100 de ani de viaţă.
În fiecare an, sărbătorim cîte un membru al comunităţii care împlineşte 100 de ani sau chiar mai adaugă cîte un an după 100. Este rîndul Mariei Corhăneanu să fie pe lista centenarilor. Vom marca acest eveniment împreună cu familia, în luna august, cînd ne va spune tuturor povestea ei de viaţă, cu tot ce a trăit de-a lungul celor 100 de ani„, a declarat Ionel Stoleru, primarul comunei Văleni.
Necazurile nu au ocolit-o pe bătrînă în aceşti ani, ultimul fiind pierderea băiatului, Vasile Corhăneanu, general de armată în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Conform declaraţiilor primarului, bătrîna este conştientă şi nu are probleme cu auzul, vorbind frecvent la telefon.

Cazul Mariei Corhăneanu nu este unul izolat, comuna Văleni fiind cunoscută pentru numărul mare de persoane cu vîrste de peste 90 de ani şi chiar de peste 100 de ani. La nivelul întregii comune sînt peste 200 de persoane cu vîrste de peste 70 de ani. Nu ştie nimeni care este misterul longevităţii bătrînilor satului, dar fiecare aduce o explicaţie fenomenului. „Cred că nu este atît de multă poluare ca în oraş sau, cine ştie, o fi ceva genetic„, crede primarul comunei Văleni.

Numărul mare de bătrîni din comună a determinat autorităţile locale să aibă o grijă deosebită pentru aceştia. Primarul Ionel Stoleru îi vizitează periodic, le aduce pachete în preajma sărbătorilor şi are grijă ca bătrînilor să nu le lipsească iarna lemnele de foc. „Trebuie să-i fac o vizită şi sărbătoritei pentru a vedea ce şi-ar dori să primească de ziua ei„, a mai spus primarul Ionel Stoleru.

Comentarii

WORDPRESS: 0