Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ ar vrea să preia anumite tronsoane de drumuri naţionale în administrarea CJ, pentru a putea face investiţii pe aceste drumuri pe care nu s-a mai lucrat de ani de zile.
„Pe noi ne interesează drumurile naţionale care au întârzieri. Nu doar în Neamţ, dar asta nu este o scuză. În general, pe drumurile naţionale nu prea s-a investit, s-a mers cu sume importante pe autostrăzi, cu succesul pe care îl ştiţi. Din acest motiv, zone întregi au rămas vitregite. Dac-ar fi să stabilesc eu priorităţile pe drumurile naţionale, aş începe cu drumul spre Cheile Bicazului şi drumul de la Roman spre Vaslui, fiindcă sunt cele mai problematice drumuri naţionale, care trebuie realizate din banii bugetului României, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Din nefericire, în afară de drumul Roman – Piatra Neamţ, pe care s-a investit anul acesta, pe restul tronsoanelor de drumuri naţionale care trec prin judeţul nostru s-au făcut lucrări de întreţinere, plombări şi marcaje. Nu s-au făcut investiţii serioase şi sunt zone chiar periculoase, cum ar fi zona Hangu, unde sunt lăsări repetate de teren şi intervenţii doar cât să se poată circula”, a afirmat Constantin Iacoban, preşedintele CJ Neamţ.
Șeful legislativului judeţean a precizat că s-a documentat şi a început discuţii pentru preluarea în administrare a unor tronsoane.
„Drumul de la Bicaz spre Lacul Roşu să fie mutat pe CJ, pentru că noi am dispune de nişte sume pe care să le folosim pentru a investi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru drumul Roman – Vaslui, fiindcă străbate comunităţile noastre. Este o chestiune ce ţine de o anumită birocraţie”, a adăugat Iacoban.
Preşedintele CJ Neamţ a mai spus că, din cauza drumurilor, pierderile pe zona turistică sunt foarte mari şi că trebuie schimbată situaţia cât mai curând.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol