Roman, Neamț
Căutare site

Cinci echipe în seria I la junioare III

Campionatul feminin de handbal al junioarelor III, ediția 2012-2013, va începe în 5 octombrie, s-a decis marți, 11 septembrie, la Federația Română de Handbal. Echipa Liceului cu Program Sportiv Roman, pregătită de Vasilica Lazăr, face parte din seria A, în care au fost repartizate numai cinci echipe.

 

Cele patru colege de grupă ale LPS Roman sînt: LPS Vaslui, LPS Iași, LPS Suceava, LPS Botoșani. La fel ca și la grupa superioară de vîrstă, întrecerile vor cuprinde turnee organizate de fiecare echipă, turnee semifinale și turneul final. La turneele semifinale se vor califica primele două echipe din fiecare serie. Primul turneu al seriei A va avea loc în perioada 5-7 octombrie și va fi organizat de LPS Botoșani. LPS Roman va organiza turneul al patrulea, la începutul anului viitor.

Au drept de joc fete născute în 1998 și 1999 sau mai mici. Turneele din grupa A vor avea cinci etape, în care fiecare dintre echipe va sta o dată, după cum urmează:

 

Etapa 1

Vaslui – Iași
Suceava – Botoșani

Etapa 2

Roman – Vaslui
Iași – Suceava

Etapa 3

Suceava – Roman
Botoșani – Iași

Etapa 4

Vaslui – Suceava
Roman – Botoșani

Etapa 5

Botoșani – Vaslui
Iași – Roman

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.