Artistul muralist participă prin pictura sa la viaţa spirituală a obştei. De aceea, trebuie să satisfacă exigenţele unui program iconografic, ale comisiei alcătuite la recepţia lucrărilor de pictură, evlavia parohului şi a credincioşilor din parohie faţă de anumiţi sfinţi şi anumite pilde, fapte sau scene din viaţa măntuitorului şi a sfinţilor. Artistul monumentalist are nevoie şi de un simţ al peretelui, la fel cum pictorul de o sensibilitate cromatică specială sau muzicianul de aşa-zisa „ureche muzicală”.
Întrepătrunderea muzicii, picturii şi arhitecturii înalţă cugetul credinciosului, apropiindu-l în timpul slujbei de îndumnezeire. Sunt legi de compoziţie pe care, dacă artistul ştie a le folosi în ajutorul lucrării sale, reuşeste să acordeze ierarhia bisericii triumfătoare cu spaţiul arhitectonic decorat şi frumuseţea cântului liturgic. Nerespectarea acestora (din necunoaştere sau din indiferenţă, din comoditatea care duce la repetarea soluţiilor plastice folosite fără discernămînt şi implicare creativă) conduce la monotonie, lipsă de expresivitate, după cum mărturiseşte însuşi Cătălin Băluţ. De aceea, pictorul Cătălin Băluţ acordă o importanţă deosebită proporţiilor dintre scene, raportului plin-gol, gamelor tonale şi cromatice (care se susţin armonios unele pe celelalte), liniilor directoare ale traseelor vizuale. Toată această vistierie plastică este folosită de către el în scopul îmbinării armonioase a hieraticului, caracteristic picturii bizantine, cu blândeţea şi lumina cuprinse în trăsăturile personajelor şi execuţia efervescentă, delicată şi rapidă. Siguranţa şi precizia chirurgicală ale mâinii, exersate în ani, conferă picturii lui Băluţ prospeţime şi acurateţe şi oferă ochiului un spectacol vizual de mare calitate plastică. Cătălin îmbină transparenţele laviurilor, opalescenţele velaturilor, întinderile vibrate abia vizibil ale câmpurilor de culoare cu precizia caligrafică a execuţiei desenului şi delicateţea cromatică, toate subordonate unei gândiri plastice moştenite de la Teofan cretanul, marele artist muralist grec, întemeietor de şcoală care a trăit în secolul XVI. Cătălin Băluţ a studiat la Teofan nobleţea, profunzimea spirituală, ascetismul, expresia şi idealismul caracteristice picturii acestuia, tributară adevărurilor de credinţă bizantine. Teofan Cretanul a iubit tradiţia artistică a artei antice, claritatea mişcării personajelor, liniştea imuabilă a sfinţilor rezultată din rugăciune şi contemplaţie, simplificarea formelor şi lumina ce transcende materia.
Prin efortul de a aprofunda în ani şi deschiderea minţii sale la a acumula cunoştinţe şi abilităţi tehnice (atât de la profesorii de la licenţă şi master, cît şi de la colaboratorii pe care i-a avut de- a lungul timpului, şi chiar de la studenţi şi ucenici, după cum, cu modestie nedisimulată, însuşi artistul mărturiseşte), Cătălin a reuşit să îmbrace zidurile lăcaşelor de cult cu o „haină” din tencuială de var zugrăvită preţios şi bogată din punct de vedere artistic, cu o mare încărcătură spirituală şi frumos croită pe trupul bisericilor. Astfel că în pictura lui Băluţ se oglindesc adevăruri dumnezeieşti pogorâte de la Mîngâietorul, Duhul împreună-lucrător. Măreţia personajelor, bogăţia cromatică ce arvuneşte frumuseţea raiului, desăvărşirea reprezentărilor ridică valul lumii acesteia materiale şi trecătoare lăsîndu-ne să întrezărim cerescul veşniciei.
Frumuseţea poate mântui lumea, fiind dovada incontestabilă a proniei
În opera picturală a lui Cătălin Băluţ desluşim preluarea năzuinţei spre perfecţiune a Greciei creştine. Adevărul cuprins în învăţătura Mîntuitorului împlineşte idealul de perfecţiune şi frumuseţe împletite moştenit de la grecii antici, definit în expresia Kalos kagathos (această expresie cumulând trei însuşiri diferite: frumuseţea, bunătatea şi moralitatea). Astfel, prin revelarea naturii divine în cea umană, posibilă doar datorită kenozei şi întrupării Fiului lui Dumnezeu celui viu, kalos devine o sumă şi o definiţie a trei calităţi diferite: bun, frumos, adevărat.
Cătălin Băluţ a impletit pasiunea pentru pictură cu munca asiduă şi o atitudine de bunăvoire, respect şi dragoste creştinească faţă de colaboratori, studenţi, ucenici şi comanditari. Dovadă că acestea nu sunt vorbe goale este dragostea şi respectul pe care îl au colaboratorii şi studenţii pe care i-a avut de-a lungul timpului, buna înţelegere cu preoţii şi credincioşii din parohiile unde a lucrat şi chiar mărturisirea artistului că regretă orice ucenic sau colaborator care a renunţat la scândura schelei de pictură doborât de greutăţile întâmpinate în profesia de muralist ori ispitit de cine ştie ce năluciri. Cătălin Băluţ recunoaşte, de asemeni, că efortul depus în educarea şi formarea permanentă a ucenicilor studenţi, rămas fără rezonanţă în unii dintre aceştia, îl întristează. Artistul are puterea să treacă peste toate aceste neajunsuri şi reuşeşte să transforme colaborările sale cu diferiţi pictori muralişti şi ucenici, cu studenţi şi începători, în adevărate workshop-uri (ca să folosesc un termen englezit al prăfuitei expresii „schimb de experienţă”), din care fiecare are foarte mult de învăţat de la ceilalţi.
Artistul Cătălin Băluţ îţi propune la fiecare lucrare o rezolvare pe cît posibil inedită şi subordonată arhitecturii, o subliniere a calităţilor spaţiale a peretelui decorat, crearea unui spaţiu care să îndemne la meditaţie şi rugăciune prin frumuseţea lumii reprezentate.
Am ales pentru descriere aici altarul şi cafasul catedralei ortodoxe „Sfânta Treime” Arad, datorită noutăţii inovaţiilor plastice, a măiestriei execuţiei şi ,nu în ultimul rînd, a afinităţilor mele sufleteşti cu pictura din noua catedrală ortodoxă a Aradului.
În anul 2010 începe lucrul la decoraţia murala a altarului catedralei ortodoxe”Sfânta Treime” Arad, până în prezent, reuşind să finalizeze decorarea altarului (aproximativ 800 mp) şi a cafasului (aproximativ 1400 mp), în etape de lucru de câteva luni pe an. După experienţa ansamblurilor picturale de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului – Malaxa „, Bucureşti şi Biserica „Sf. Arhangheli – Huedin” „, Bucureşti, în care artistul şi-a pus problematica unor diferite tipuri de compoziţii murale, decorarea catedralei „Sfânta Treime” Arad vine cu o altă provocare: un spaţiu foarte mare, ce oferă o suprafaţă de aproximativ 8000 de metri pentru pictură, situat în Banat, regiune în a cărei evoluţii (religioase, artistice şi culturale) Imperiul Austriac a avut un rol important. În Transilvania întîlnim influenţe şi chiar putem vorbi de artă romanică, gotică, renascentistă sau barocă. Acest fapt a marcat şi gustul artistic al comunităţii ortodoxe. Aceasta este mai aproape din punct de vedere vizual (şi muzical, aş putea spune) de imperiul austriac, decât de cel bizantin. Această stare de fapt este a doua provocare primită de artist: cuprinderea în opera picturală (supusă oricum unui set de norme iconografice) a spiritului locului şi a sedimentării aporturilor diferitelor curente artistice asupra vizualului sacru şi profan, fără a umbri cu nimic adevărurile de credinţă ortodoxe.Canoanele erminiilor şi a programului iconografic caracteristic bisericilor ortodoxe sunt respectate cu stricteţe, de asemeni, reprezentările sfinţilor, îngerilor care coboară din Bizanţ, dovedind că, în cadrul normelor iconografice, se poate face creaţie, se poate înnoi forma pe fondul aceleiaşi trăiri ce a străbătut doua milenii de tradiţie creştină.
Bolta altarului învăluie privitorul încă de la intrarea în catedrală. În medalionul central al altarului, Maica Domnului, cu Pruncul în braţe, priveghează asupra lumii. La obţinerea somptuozităţii semicalotei altarului contribuie atât proporţiile echilibrate cu fondul de aur, cu ansamblul pictat şi poleit al catapetesmei, cît şi cromatica armonioasă, bogată şi luminoasă. Maica Domnului cea decât cerurile mai mare, străjuită de arhangheli, străluceşte în cerurile care se deschid unul peste altul, peste un soare cu raze în spirala valului grecesc. Până şi soarele îşi întoarce strălucirea pentru a o îmbrăca cu lumina astrală pe Fecioara ce tronează cu Pruncul Sfânt în braţe. De jur împrejur, o imensă roată de foc ce ne trimite cu gândul la rugul aprins al lui Moise curăţeşte şi sfinţeşte cerurile şi coboară învăluind globul pământesc, Maica cu pruncul fiind astfel protectoarea Pământului.
Urmează registrul cu scene din viaţa Maicii Domnului, apoi cel cu scene din Vechiul Testament, apoi registrul cu scene din Noul Testament, legate de taina euharistiei, ultimul registru fiind cel cu ierarhi. Prin proporţiile personajelor, prin folosirea casetării (caracteristică picturii bizantine) şi a câmpurilor largi de aur ce se unesc în registrele superioare (aur care se descarcă treptat în ornamente, aureole, stele), artistul reprezintă un spaţiu copleşitor, apropiat de minunatul dumnezeiesc. Trecerea de la nobleţea aurului, prin albastru pur înstelat, la gravitatea şi adâncimea bleumarinului cerului ierarhilor , cu separarea prin ornament a registrelor (acolo unde este nevoie), însufleţeşte spaţiul decorat, cuprinzând privitorul în bogăţia tradiţiei, a trăirilor şi sentimentelor. Rafinamentul cromatic, blândeţea portretelor, migala şi acurateţea cu care este executat fiecare detaliu completează calitatea plastică a decoraţiei ridicând ştacheta nivelului artistic al decoraţiei murale.
În catedrala „Sfânta Treime” din Arad se slujeşte zilnic Domnului şi Dumnezeului nostru. La vecernie, lumina lină a sfintei Slave a tatălui ceresc se cerne peste credincioşi şi câteva pâlpâiri ale candelabrelor se reflectă în aurul cerurilor dumnezeieşti. Atunci se întâmplă! Atunci, în blândeţea amurgului, pictura ne deschide tainic uşile spre frumuseţile nevăzute ale împreună lucrării. Întru cei de sus se ridică la Dumnezeu slăvirile noastre, iar pe pământ se pogoară pacea, între oameni bunăvoirea.
Nu mai puţin spectaculos este rezolvat compoziţional şi cafasul catedralei. Coloanele cu muluri aurite, arcadele cu aur şi ornamente inspirate din art nouveau, casetele cu sfinţi imnografi şi îngeri ce mărturisesc fericirile susţin plastic bolta aurită unde Maica Orantă, străjuită de prooroci, ne curăţeşte cu jarul rugăciunii. Forma medalionului, cu cele două prelungiri de foc pe mijlocul bolţii, mă trimite cu gândul la un ceas de mână. Ca o paranteză, statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul), un monument celebru din Rio de Janeiro (Brazilia), este supranumită „Transpiraţia lui Iisus”. Aceasta ne trimite cu gândul la efortul Măntuitorului de a ne primi în permanenţă cu braţele deschise. În acelaşi spirit nepeiorativ, aş putea numi medalionul Maicii Orante, din cafasul catedralei, ceasul de mână a lui Dumnezeu. şi asta pentru că ne arată în permanenţă ora exactă ca fiind timpul potrivit pentru rugăciune. De asemeni, inovaţia plastică a jarului incandescent ce împrejmuieşte oranta şi Platytera îmi aminteşte de focul sacru al harului. Jar-har-o îngemănare de cuvinte (în limba spaniola j se pronunta h), încât, pentru mine, cele două cuvinte echivalează cu trup şi suflet, ilustrate în reprezentarea orantei- jarul trupesc preface oranta într-un vas de căldură ce păstrează viu harul duhovnicesc al pruncului.
Pe peretele vestic, sub bolta orantei, se desfăşoară o reprezentare monumentală a Adormirii Maicii Domnului cu mulţime de îngeri ce urcă şi coboară la ceruri, aducând slavă momentului trecerii de la viaţa pământească la cea cerească. Tot în cafas, într-o dispunere interesantă a scenelor pe înălţime sunt reprezentate patru pilde din învăţătura Măntuitorului. Balcoanele laterale ale cafasului, plafoanele, cuprind în geometria lor regulată ornamente inspirate din art nouveau peste care se deschid limpezi şi azurii cerurile sfinţilor români ce au biruit patimile lumeşti. Capetele acestor balcoane par două lanterne din aur din care Înaintemergătorul şi Maica Domnului păstoresc credincioşii.
În încheiere, aş vrea să ne gândim la unul dintre cele mai simple lucruri din tot acest imens travaliu: la minuţiozitatea şi meticulozitatea aranjării pe trasee liniare a foiţelor în câmpurile aurii ale fondurilor, aşa încât, dacă ochiul zăboveşte pe regularitatea acestora, ne duce cu gândul la alcătuirea bolţilor şi pereţilor din cuburi cu latura de 8 centimetri şi faţa de aur. Să ne închipuim, apoi, cum aceste cuburi urcă la cer împreună cu fumul tămâiei, într-o sfântă şi rugătoare jertfă bine-primită de Dumnezeu.
Cătălin Băluţ s-a născut la 14 septembrie 1972, în Roman.
Din 2006 este doctorand şi asistent universitar la Catedra de Studii Masterale a secţiei de Artă Murală (ruta religioasă), din cadrul Facultăţii de Arte Decorative şi Design, UNArte, Bucureşti şi atestat ca pictor bisericesc de către Comisia de Pictură Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române, din 2012 dobândind gradul II ca pictor bisericesc.
Este membru fondator al UAPB şi al Asociaţiei Teofan Art şi membru UAPR- secţia pictură.
A decorat şi restaurat biserici în diferite tehnici, după cum urmează:
– 2009-prezent, Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie”, sat Odaia, jud. Călăraşi;
– 2009-prezent, Biserica „Adormirea Maicii Domnului – Malaxa „, Bucureşti;
– 2008- prezent, Biserica „Sf. Arhangheli – Huedin” „, Bucureşti;
– 2007-2009, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – Protoierie”, Suceava;
– 2007-2009, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş – ISU”, Bucureşti;
– 2005-2006, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, sat Ardeu, Hunedoara.
– 2009, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – Protoierie”, Suceava;
– 2008, Biserica „Adormirii Maicii Domnului – Giuleşti Sărindar”, Bucureşti;
– 2008, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina – Regimentul de Gardă”, Bucureşti;
– 2007, Mânăstirea Ciocanu, jud. Argeş;
– 2006, Biserica „Sfinţilor Români”, Popeşti Leordeni, Ilfov (colaborare cu Conf. Univ. Ion Achitenie);
– 2006, Biserica „Sf. Arhangheli – Huedin”, Bucureşti;
– 2009- prezent, Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Menţii din Dos – Gorj (ulei);
– 2009- prezent, Biserica „Petru şi Pavel”, Dărăşti-Ilfov (frescă);
– 2008-2009, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, Silistea Snagovului – Ilfov (frescă);
– 2006-2007, Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Geoagiu-Băi, Hunedoara (frescă).
Icoane şi ansambluri Catapetesme:
– 2009, Biserica „Sf. Nicolae – Udricani”, Bucureşti;
– 2009, M-rea Jercălai, Prahova;
– 2008-2009, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, Siliştea Snagovului – Ilfov;
– 2008, Biserica „Sf. Imp. Constantin şi Elena – Protoierie”, Suceava;
– 2008, Capela „Sf. Treime – Catedrala”, Arad;
– 2008, Biserica „Sf. Arhangheli ” Huedin, Bucureşti;
– 2007, Catedrala „Sf. Treime”, Arad;
– 2007, Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe şi Sf. Ier. Iosif cel nou de la Partoş – I.S.U.”, Bucureşti;
– 2006, Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, sat Ardeu, Hunedoara;
– 2005, Biserica „BunaVestire”, Bucureşti;
– 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 Patriarhia Ortodoxă Română – Icoane pentru fondul de protocol.
(articol scris de Remus-Lucian ȘTEFAN, pictor)
Comentarii