Festivitatea de înfrăţire dintre comuna Săbăoani şi comuna Peresecina, din Republica Moldova, va avea loc duminică, 9 august, în cadrul „Zilei Comunei Săbăoani”. Sărbătoarea a fost organizată pentru fiii satului, reîntorşi din străinătate, acasă, în concediu. Primăria şi Consiliul Local a pregătit pentru localnici un concert extraordinar cu Fuego, Daniela Condurache şi Delia, precum şi un foc de artificii.
Primăria şi Consiliul Local Săbăoani organizează duminică, 9 august, a V-a ediţie a „Zilei comunei”, un eveniment dedicat fiilor satului. La sărbătoare au fost invitaţi să participe parlamentari de Neamţ, oficialităţi judeţene, oameni de afaceri, primari din zona Roman, precum şi întreaga comunitate. Iniţial, sărbătoarea satului era organizată în luna septembrie, la hramul bisericii vechi din sat. Autorităţile locale au schimbat data evenimentului, deoarece foarte mulţi localnici muncesc în străinătate şi revin acasă în luna august.
Manifestările din cadrul „Zilei comunei” vor debuta în căminul cultural din localitate, cu festivitatea de înfrăţire dintre comuna Săbăoani şi comuna Peresecina, din Republica Moldova. Înfrăţirea constă în schimburi de informaţii şi experienţă în mai multe domenii ale vieţii sociale. Ideea s-a născut la întâlnirea Valeriei Dascălu, primarul comunei Săbăoani, cu autorităţi de peste Prut, care a avut loc în perioada 26 – 29 aprilie, la Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova. Un acord preliminar de înfrăţire între cele două comune a fost semnat în luna mai, la Primăria Peresecina, din raionul Orhei. O delegaţie condusă de Nicolae Buzu (foto, alături de Valeria Dascălu, primarul comunei Săbăoani), primarul comunei Peresecina, va fi prezentă la Săbăoani, duminică, 9 august, la semnarea actului de înfrăţire.
După acest moment, toată suflarea comunei va participa la liturghia solemnă de la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Săbăoani, programată să înceapă la ora 11.00. Apoi, timp de o oră, de la 12.30 până la 13.30, oaspeţii şi localnicii vor asista la un spectacol oferit de formaţiile artistice din comună.
Pe scena special amenajată în centrul comunei vor evolua, începând cu ora 16.00, solişti de muzică populară şi formaţii de dansuri populare. Invitaţii serii vor fi îndrăgiţii artişti Fuego, Daniela Condurache şi Delia. Ei vor urca pe scenă începând cu ora 19.00.
Toată comunitatea din Săbăoani va asista, în jurul orei 22.00, la un foc de artificii. Această sărbătoare este oferită de Consiliul Local din Săbăoani tuturor fiilor satului, în special celor care se întorc acasă, în această perioadă a anului, din ţările în care muncesc.
Satul Săbăoani, una dintre cele mai vechi comunităţi catolice din Moldova
Prima atestare documentară a localităţii Săbăoani datează din secolul al XVI-lea, dar satul este mult mai vechi. La sfârşitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Moldova a judeţului Roman şi era formată numai din satul reşedinţă, care număra 2.462 de locuitori. Actuala biserică din Săbăoani, cu hramul „Sfântul Mihail”, este una dintre cele mai reprezentative din Moldova, atât prin dimensiuni, cât şi prin armonia arhitecturală. Lăcaşul de cult a fost construit între 1894 şi 1902 şi are o valoare de simbol pentru comunitate. Slujitorii ei au ştiut să ţină aprinsă, şi în vremurile dificile, flacăra credinţei.
Prima şcoală din Săbăoani a fost înfiinţată în anul 1863. În timp, şcoala a suferit unele modificări atât în ceea ce priveşte structura clădirilor, cât şi formele de învăţământ.
Actuala administraţie publică locală face eforturi pentru ca locuitorii comunei să beneficieze de toate condiţiile. În comună au fost făcute investiţii în infrastructura rutieră, infrastructura şcolară, extinderea şi modernizarea reţelei de energie electrică, dar şi construirea de terenuri de sport pentru tinerii comunei. Primăria a deschis Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanelor, unde se eliberează zilnic acte de identitate pentru localnici şi cetăţenii din comunele vecine.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol