CERCETAŢI PENTRU CONTRABANDĂ CU ŢIGĂRI

HomeActualitateRural

CERCETAŢI PENTRU CONTRABANDĂ CU ŢIGĂRI

 

tigari confiscate contrabandaMarţi, 15 martie, în jurul orei 12.30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Români, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ 158, au oprit în trafic un autoturism, în care au fost identificate în două sacoşe mai multe pachete de ţigări, susceptibile a proveni din contrabandă. A fost legitimat conducătorul auto, un bărbat de 47 de ani, din Români, cât şi pasagerul din dreapta faţă, un bărbat de 48 de ani, din aceeaşi localitate. Cele 75 de pachete de ţigări, respectiv 1.500 de ţigarete, de provenienţă moldovenească, au fost ridicate în vederea confiscării.

Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la doi la şapte ani şi interzicerea unor drepturi, conform articolului 270 din Legea 86/2006.

Comentarii

WORDPRESS: 0