Cercetări finalizate de Poliție cu privire la extragerea de agregate minerale din albia râului Moldova

HomeActualitate

Cercetări finalizate de Poliție cu privire la extragerea de agregate minerale din albia râului Moldova

Poliţiştii din Neamț au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a reprezentantului unei societăţi comerciale, bănuit că ar fi extras, în mod ilegal, cantitatea de aproximativ 15.000 de metri cubi de agregate minerale, în timp ce prejudiciul de 694.160,14 lei a fost recuperat integral.

Conform IPJ Neamț, la data de 21 iunie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au finalizat cercetările faţă de un bărbat de 33 de ani, din Neamț, administrator al unei societăţi comerciale, cu sediul în localitatea Gherăești, bănuit de comiterea infracţiunilor de executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcţii ori instalaţii pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal sau fără notificarea unei astfel de lucrări, desfăşurarea de activităţi de extragere a agregatelor minerale fără autorizaţie de gospodărire a apelor și executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă.

„Din cercetări, a reieşit că, în cursul lunii noiembrie 2020, societatea comercială ar fi extras agregate minerale din albia minoră a râului Moldova, fără a deţine documente legale, agregatele care ar fi fost transportate în incinta staţiei de sortare a societăţii. În urma cercetării efectuate la faţa locului, au fost identificate un număr de șase perimetre din care au fost extrase agregate minerale. Totodată administratorul societăţii a prezentat organelor de cercetare penală mai multe avize de însoţire a mărfurilor care atestau, în mod nereal, că utilajele societăţii ar fi extras agregate minerale din perimetrul atribuit unei unităţi administrativ-teritoriale, în baza unui contract de prestări servicii. Prejudiciul total cauzat prin extragerea, în mod ilegal a cantității de aproximativ 15.000 metri cubi de agregate minerale a fost evaluat la suma de 694.160,14 lei”, informează IPJ Neamț.

Conform polițiștilor, pentru recuperarea prejudiciului au fost instituite măsuri asiguratorii, aplicându-se sechestru asigurator asupra unui număr de 18 autovehicule, acesta fiind recuperat în totalitate. Cercetările au fost finalizate, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de trimitere în judecată.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0