Prima paginăPolitica

Ce propun partidele să se întâmple în Roman în 2021

Ce propun partidele să se întâmple în Roman în 2021

Dimensiune text

Joi, 8 aprilie, la Primăria Roman a avut loc dezbaterea de buget cu consilierii locali. Pentru prima dată în istoria administrației din ultimii zeci de ani, la această ședință a fost invitată și presa. La celelalte ședințe, când au participat diferite categorii socio-profesionale, culmea, în trecut a participat presa, anul acesta nu. Dar, dacă luăm în seamă noutatea, aproape se face un echilibru, mai ales că istoria din acest mandat a dovedit că în Consiliul Local se face mai multă politică. Contrar așteptărilor, la ședința de ieri, dezbaterile s-au dovedit a fi mai mult constructive, rămâne și de văzut câte din propunerile celor care nu fac parte din PNL – USR-PLUS ajung realitate.

Totuși, revenind la transparență, în timpul ședinței, au fost aduse documente în plus și împărțite doar consilierilor locali, printre care și lista de investiții propusă pentru anul în curs. Presa nu a primit documentele, dar ele au fost trecute în revistă de primar. La ședință au fost prezenți următorii consilieri: Radu Samson, Ionuț Corbu, Ovidiu Mărtici – USR, Teodora Baciu,  Bogdan Roman – ÎPM, Elena Chelmuș, Roxana Iorga, Ștefan Ionuț Gârbea, Dana Păiuș, Constantin Ghica – PNL, George Bălan, Iulia Havrici – PSD.

Bugetul propriu de venituri pentru anul în curs estimat este de 108 milioane de lei.

Ce propune USR pentru anul 2021:
– înființarea unui serviciu de îngrijiri la domiciliu în cadrul Direcției de Asistență Socială, pentru care nu este nevoie de mărirea numărului de posturi existent, dar necesită alocarea sumei de 55.000 de lei pentru acoperirea costurilor cu materialele și echipamentele;
– înlocuirea tuturor tablourilor electrice din unitățile de învățământ, cheltuială estimată la 250.000 de lei, dar pentru care Primăria, prin forțe proprii, încearcă refacerea instalațiilor;
– alocarea a 200.000 de lei din încasările din taxele de parcare (anul trecut din această taxă s-au încasat circa 600.000 de lei) pentru plantarea a 400 de arbori, deja dezvoltați, pe aliniamentele stradale, în parcuri și curțile unităților de învățământ;
– construirea a trei toalete publice (în zona Spitalului, Piața Mică și complexul Favorit), pentru care, în primă fază, se va încerca repunerea în funcțiune a celei din Piața Mică;
– în cazul lipsei fondurilor necesare pentru aceste proiecte, USR a propus eliminarea de 30 de posturi vacante din organigramă.

Ce propune PSD pentru anul 2021:
– achiziționarea a 30 de toaleta ecologice pentru pacienții care așteaptă în izolatorul Spitalului Municipal de Urgență Roman și care acum nu au condiții civilizate, costul investiției fiind de 50.000 de lei;
– achiziționarea unui autoturism în cadrul Direcției de Asistență Socială, echipat și dotat pentru transportul persoanelor cu dizabilități, care, în baza unei programări, să poată se se deplaseze în siguranță la instituțiile statului de pe raza municipiului.

Ce propune ÎPM pentru anul 2021:

Cei doi consilieri ÎPM au făcut propuneri diferite pentru investițiile din acest an.

Teodora Baciu:
– la momentul realizării de modernizări pe străzi, să se discute și cu ceilalți furnizori de utilități și să se demareze procedurile de îngropare a cablurilor de pe stâlpi;
– înființarea unui loc de joacă în cartierul Bălcescu sau modernizarea celui existent, din zona școlii;
– modernizarea locului de joacă din cartierul Muncitoresc din zona magazinului Profi, amplasarea în zonă de limitatoare de viteză și amenajarea unui spațiu de socializare;
– amenajarea de standuri pentru parcări de biciclete în zona școlilor, spitalului și instituțiilor publice;

– amenajarea unui săli de sport la Școala „Calistrat Hogaș”, însă autoritățile spun că deocamdată nu există și terenul necesar;
– mutarea din zona „Chimiei” a cursanților care dau examenul pentru școala de șoferi, în zona Sălii Polivalente, acolo unde au și condiții de așteptare și unde, contra cost, ar putea să utilizeze toaleta din interiorul obiectivului, propunere ce va fi analizată în perioada următoare de reprezentanții Primăriei;
– instalarea de echipamente de joacă pentru copiii cu dizabilități în părculețe din oraș.

Bogdan Roman:
– înființarea unui hub de consiliere persoane juridice, start-up-uri și persoane fizice (fiscalitate, finanțare casnică nerambursabilă, expertizare seismologică și expertizare energetică);
– înființarea unui hub pentru meserii artizanale (cizmar, curelar, croitor, ceasornicar) și formarea a câte doi ucenici pe an;
– identificarea unui spațiu în care să se poată reuni toate ONG-urile și să poată lucra pe proiecte – „fabrica de bine”;
– contractarea de fonduri de la Administrația Fondului de Mediu, pentru crearea de spații verzi, locuri de joaca pentru copii și realizarea unei perdele forestiere în jurul Romanului;
– transformarea bazarului într-un loc în care romașcanii să poată parca gratuit mașinile personale, idee pe care reprezentanții Primăriei au declarat că deja o au în calcul;
– o aplicație care să permită șoferilor să parcheze și pe locurile concesionate, dar dacă acestea sunt declarate temporar libere de către proprietar;
– transformarea parcului CFR într-un parc destinat utilizatorilor de role;
– instalarea unui sistem de supraveghere video care să monitorizeze continuu traficul, dar și orice comportament necorespunzător, antisocial și chiar parcări neregulamentare.

Ce propune primarul Leonard Achiriloaei pentru anul 2021:

Consilierii PNL prezenți la ședință nu au venit cu nicio propunere în plus față de ceea ce a propus primarul Leonard Achiriloaei, și anume:
– dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Municipal de Urgență Roman;
– dinamizarea vieții economice și sociale în zona Pietonal Ștefan cel Mare prin achiziția sediului CEC Bank;
– execuția canalizării pe strada Teiului;
– dezvoltarea bazei sportive a municipiului Roman prin achiziția unui complex de 3 terenuri tenis de câmp (baza sportivă care aparține acum Sense – Caremil);
– creșterea siguranței cetățenilor prin extinderea sistemului de supraveghere video;
– modernizarea Halei Centrale prin achiziția de luminatoare;
– efectuarea de studii și proiecte pentru reabilitarea Policlinicii, amenajarea falezei râului Moldova și reabilitarea și modernizarea unor grădinițe.

Totodată, în acest an, se vor finaliza lucrările de investiții începute și finanțate din creditul intern rambursabil contractat în anul 2018, în valoare de 7 milioane lei.

 

 

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0