Ce lucrări a programat Primăria pentru această primăvară

HomeActualitate

Ce lucrări a programat Primăria pentru această primăvară

 

 

După un început de primăvară ratat din cauza ninsorilor și a temperaturilor scăzute, conducerea administrației publice locale spune că, de săptămâna viitoare, se vor continua proiectele începute în anul anterior, cum ar fi modernizarea străzilor din cartierul Bălcescu, extinderea canalizării în cartierul Lipovenesc sau reabilitarea ultimului tronson din Pietonal Ștefan cel Mare.

Asocierea de firme care a câștigat lucrarea de extindere a rețelelor de apă și canalizare în cartierul Petru Rareș a redeschis șantierul încă din luna martie și estimările arată că, în aproximativ patru luni, poate fi finalizată investiția. „Vom continua și lucrările la partea de parter din Pietonalul Ștefan cel Mare. Ne aflăm în fază finală de evaluare a fostei grădinițe din cartierul Bălcescu, pe care dorim să o renovăm, iar mai apoi imobilul să fie cedat Asociației pentru sprijinirea copiilor cu handicap fizic. Vom începe și lucrările la terenul de sport din cartierul Bălcescu, iar în aceeași zonă vom reabilita străzile Tinosului, Mărului, Pescarilor și Ocniței. La sensul de girație Poarta Nord se lucrează acum la amenajarea soclului pentru amplasarea statuii, termenul inițial estimat de noi de 30 martie nefiind realizabil din cauza vremii”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

Pe lângă aceste lucrări de investiții, în fiecare primăvară se face o inventariere a mobilierului stradal și al echipamentelor din locurile de joacă pentru copii. De asemenea, ca-n fiecare an, se va continua programul de realizare de alei și parcări.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0