Accident rutier mai puțin obișnuit. Un bătrîn din Bahna a căzut din căruță, după ce conducătorul atelajului a făcut un viraj. Evenimentul a avut loc marți, în jurul orei 10.20, pe drumul județean DJ 158 din comuna Români.
Dumitru A., de 60 de ani, din comuna Români, conducea căruța pe un drum comunal. La intersecția cu DJ 158, a virat stînga spre comuna Moldoveni, moment în care Constantin C., de 71 de ani, din comuna Bahna, care se afla pe scîndura din spate a atelajului, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.
Pasagerul din căruță a suferit un traumatism cranio-facial și excoriații faciale. Cercetările sînt continuate de Biroul Rutier Roman.









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol