În săptămâna anterioară, 4 – 10 noiembrie, în județul Neamț au fost raportate 1.730 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, infecții acute de căi respiratorii superioare – IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 12% mai puține cazuri decât săptămâna anterioară (1.967) și cu 17% mai puține cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent (2.025), informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț.
Dintre acestea, 1.433 au fost cazuri de IACRS, din care 15 spitalizate (839 de cazuri de IACRS, din care 15 spitalizate, fiind la copii până în 14 ani); 297 de cazuri de pneumonie, din care 73 spitalizate (169 de cazuri de pneumonie, din care 36 spitalizate, au fost copii până în 14 ani); două cazuri de gripă clinică, spitalizate (nu au fost cazuri la copii până în 14 ani). Ponderea cazurilor internate în această săptămână (5%) a fost mai mare comparativ cu săptămâna precedenta (4,32%).
În acest sezon rece, în perioada 30 septembrie – 10 noiembrie, în județ au fost raportate 12.012 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 10% mai puține cazuri comparativ cu aceeași perioadă a sezonului precedent (13.408). Dintre acestea, au fost patru cazuri de gripă clinică, spitalizate.
Până în prezent, în acest sezon rece, în județ au fost vaccinate antigripal 22.167 de persoane, din care 21.989 din grupele populaționale care beneficiază de decontare în regim compensat, mai arată reprezentanții DSP Neamț.
Comentarii