La Săbăoani, profesorii şi elevii împodobesc doi brazi care sunt donaţi, apoi, unor copii lipsiţi de posibilităţi materiale.
De zece ani, la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani dăinuieşte o frumoasă tradiţe, pornită din inimă şi din dorinţa de a-i face pe copii mai buni şi mai generoşi. În fiecare an, în preajma Crăciunului, atât la liceu, cât şi la şcoala gimnazială, în hol poposesc doi brazi. Brazii sunt cumpăraţi din fondurile şcolii şi împodobiţi, apoi, cu globuri, beteală, dulciuri şi fructe, de toţi copiii şi profesorii din şcoală.
„Nu există o regulă. Fiecare dăruieşte cât doreşte şi ceea ce doreşte. Dar, în fiecare an, am observat că toţi încearcă să aducă cele mai frumoase globuri şi cele mai frumoase decoraţiuni. Nu cred că există profesor şi elev în şcoală care să nu fi adus niciodată măcar un glob sau o bomboană”, spune profesoara Ioana Ciobanu, directorul adjunct al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”.
După ce brazii sunt încărcaţi, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de Crăciun, doi dintre elevii mai nevoiaşi din sat pleacă acasă cu bradul împodobit, solidaritatea şi generozitatea colegilor şi profesorilor bucurându-le familia de sărbători.
În acest an, alături de brazi a răsărit şi „Casa lui Moş Crăciun”. Căsuţa este expresia materială a unui proiect iniţiat de mai multe profesoare inimoase, Nadejda Anghel, Mihaela Mârze, Brânduşa Popa şi Maria Asîei, care i-au invitat pe copii şi pe profesori să umple căsuţa cu daruri. În câteva zile, s-au adunat hăinuţe, jucării, dulciuri şi fructe, care vor fi donate, apoi, unei familii numeroase din sat şi cu posibilităţi materile reduse.
Comentarii
Frumoase ajutoare are mosul!!!