Casă în flăcări în comuna Stănița

HomeActualitate

Casă în flăcări în comuna Stănița

Duminică seară, 27 martie, la ora 19:57, pompierii au fost înștiințați, prin apel la 112, despre producerea unui incendiu la o locuință din comuna Stănița, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de Pompieri Roman și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Stănița. Incendiul se manifesta la acoperiș, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință și la anexele gospodărești.

„Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul, în limitele găsite. A ars acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Nu au fost victime. Coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0