Roman, Neamț
Căutare site

Casă distrusă de o explozie, în Roman

Casă distrusă de o explozie, în Roman

 

 

Vineri dimineață, 13 aprilie, în jurul orei 01:55, Detaşamentul de Pompieri Roman a intervenit cu o autospecială de descarcerare grea și o autospecială complexă de intervenție, pentru salvarea unei bătrâne, în vârstă de 84 de ani, surprinsă de dărâmături în urma producerii unei explozii, care nu a fost urmată de incendiu, în locuința proprietate particulară, în municipiul Roman, strada Maramureșului.

„Ajunși la locul evenimentului, imediat echipa de căutare-salvare a identificat locul unde victima se afla surprinsă sub dărâmături, intervenind pentru scoaterea acesteia. După extragerea de sub dărâmături, victima, care prezenta arsuri la nivelul corpului și membrelor, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean si transportată la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Roman. În urma producerii evenimentului a fost distrusă casa în care s-a produs explozia, iar la locuința învecinată au fost spart un geam termopan și bolta de la vie realizată din metal a fost deteriorată”, informează ISU Neamț.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenent Adrian Rotaru, citat de Agerpres, de la spitalul din Roman s-a decis transferarea victimei la Bucureşti, deoarece avea arsuri de gradele 2, 3 şi 4 pe 60% din suprafaţa corpului, iar din primele verificări efectuate a reieşit că explozia s-a produs ca urmare a acumulării de gaze. Aceeași sursă a precizat că cele patru butoane ale aragazului au fost găsite deschise, presupunându-se că bătrâna a confundat poziţia de închis cu cea de deschis, rezultând astfel acumularea de gaze.

 

 

Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.